În perioada 19 – 22 mai, acțiunile polițiștilor de la rutieră au continuat, în vederea reducerii riscului producerii de accidente rutiere și pentru prevenirea și combaterea conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
În perioada de referință, au fost constatate 3 infracțiuni la regimul rutier.
De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 48 de permise de conducere.
Au fost retrase și 22 de certificate de înmatriculare și au fost aplicate 420 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 120.000 de lei.
Exemple semnificative:
La data de 19 mai a.c., în jurul orei 21:50, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit pe strada Ștefan cel Mare, la un eveniment rutier în care a fost implicat un autoturism condus de către un localnic, în vârstă de 55 de ani. Șoferul ar fi efectuat manevra de întoarcere și ar fi acroșat un indicator rutier de pe trotuar, pe care, ulterior, l-ar fi proiectat în alt autoturism.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 1,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea probelor biologice de sânge.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub infuența băuturilor alcoolice.
La data de 20 mai a.c., în jurul orei 12:20, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Agnita au fost sesizați prin SNUAU 112, despre faptul că, în centrul satului Săsăuș, comuna Chirpăr, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme.
În timp ce conducea un autoturism, un localnic în vârstă de 68 de ani a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa regulamentar din sens opus.
Evenimentul s-a soldat cu avarierea celor două autoturisme.
Testarea alcoolscopică a bărbatului în vârstă de 68 de ani a indicat un rezultat de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Astăzi, 22 mai, în jurul orei 03:30, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Agnita, au depistat un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din Chirpăr, în timp ce se deplasa pe raza localității de domiciliu, la volanul unui tractor.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat că șoferul nu deține permis de conducere, iar în urma testării alcoolscopice, rezultatul a fost de 0,73 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Totodată, vehiculul condus nu figura ca înregistrat sau înmatriculat.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea a unui vehicul sub influența alcoolului, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.