Început de stagiune pentru Teatrul Become din Sibiu

Compania de Teatru Become revine pe scena sibiană cu noi piese de teatru. Atât copiii, cât și adulții se pot bucura în debutul acestei stagiuni, de unele dintre cele mai bune și bine realizate spectacole de teatru din zona independentă. 14691205_10206192289960922_5109342455348109054_oPe lângă noile piese din această stagiune, Teatru Become mai aduce o surpriză Sibiului. Este singurul Teatru Independent din Sibiu care va participa anul acesta la Festivalul Național de Teatru Independent, de la București, în data de 5 noiembrie, cu spectacolul „Insomniacii”.

Primul spectacol

Primul spectacol din această stagiune este „Insomniaci”, care va avea avanpremierea vineri, 28 octombrie, și premierea sâmbătă, 29 octombrie, la Centru de Tineret Sibiu, str.Nicolae Teclu, nr 41. Regia spectacolului este semnată de Mimi Brănescu, iar din distribuție fac parte actorii: Cătălin Grigoraș, Miky Paicu și Ioan Alexandru Savu. „Insomniacii” prezintă  trei indivizi, trei caractere diferite care se întâlnesc într-un parc, într-o noapte. Deşi discuţiile lor par banale, suferința lor este sinceră. „Insomniacii” este un spectacol despre condiţia umană, un spectacol pe cât de comic pe atât de tragic, este un spectacol despre naivitate, nebunie si dragoste. „Ioan Alexandru Savu a câştigat Premiul Publicului pentru cel mai bun actor la Gala HOP în 2014. În acest an a intrat în rândurile Companiei de Teatru Become Sibiu. Merită să veniți să îl vedeți. Un tânăr actor talentat care va avea cu siguranță multe de zis” a spus Cătălin Grigoraș actor și director al Companiei de Teatru Become.

Premieră după premieră

„Impro Show” este o piesă de teatru mult așteptată de publicul sibian. În data de 12 noiembrie, iubitorii de teatru sunt așteptați la un spectacol de improvizație, de exceptie, care are în distribuție un nou val de actori tineri, gata de întâlnirea cu publicul. Actorii primesc o temă, o situație din partea publicului, situație ce trebuie rezolvată. „Procurați-vă bilete din timp, există riscul să nu prindeți loc” a spus Miky Paicu, unul dintre actori.

O altă premieră din această stagiune este „Fără cătușe, Maxi”, o adaptare după un text de Nelu Ionescu, cu actorii Cătălin Grigoraș și Miky Paicu. Un spectacol despre existența umană, despre individ, și despre cum se comportă oamenii în situații limită, cum ar fi un război.

Teatru pentru cei mici

Și anul acesta Teatru Become vine cu o serie de spectacole pentru cei mici. „Iedul cu trei capre” se joacă duminică, 30 octombrie, „Scufița Roșie” va avea premierea duminică, 13 noiembrie, iar „Dogarul cel isteț” îi așteaptă pe cei mici duminică, 20 noiembrie.

Bilete

Prețul biletelor este de 20 lei întreg, 15 lei pentru studenti, pensionari, elevi sau copii.

Rezervări se pot face la numărul de telefon 0745261751, iar biletele se pot cumpăra de la Centrul de Tineret din str Nicolae Teclu, nr 41 sau online de pe www.tomtix.ro.  Compania de Teatru BECOME este un produs al Asociației Internaționale de Tineret BECOME.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*