Începe modernizarea pasajului subteran pietonal Dumbrava. Restricții în circulația pietonală!

Pasajul pietonal Dumbrava din Sibiu intră într-un amplu proces de modernizare, în urma unei investiții de 3,33 milioane de lei finanțate din bugetul local. Lucrările au început joi, 22 octombrie, și vizează reamenajarea spațiilor interioare și exterioare, reabilitarea grupurilor sanitare și îmbunătățirea accesului pentru persoanele cu mobilitate redusă. Proiectul ar urma să fie finalizat în șase luni de lucru efectiv, cu suspendarea șantierului pe perioada rece. Pe durata intervențiilor, pietonii vor avea la dispoziție culoare de circulație temporare, urmând ca pasajul să fie închis complet într-o etapă ulterioară.

sursa foto: Primăria municipiului Sibiu

Primăria Sibiu a semnat contractul pentru modernizarea pasajului pietonal Dumbrava. Lucrările vor fi realizate de asocierea Sovim Global Construct SRL – Instal Implus SRL – Nedav Constar 2012 SRL, iar investiția de 3,33 milioane de lei este finanțată din bugetul local.

Intervențiile au debutat joi, 22 octombrie, cu organizarea de șantier, iar ulterior vor  începe și lucrările propriu-zise. Va fi modernizată o suprafață de 880 mp, inclusiv zona circulabilă, spațiile tehnice și grupurile sanitare publice.

sursa foto: Primăria municipiului Sibiu

Ce se va îmbunătăți în interiorul pasajului:

  • Pereții vor fi refăcuți parțial cu sticlă profilată sablată și parțial cu panouri opace din ciment. Placajul existent din travertin va fi păstrat și reabilitat prin curățare. Pe aceștia va fi amenajat și un spațiu de informare interactivă.
  • Pardoseala din plăci de granit de la accesurile în pasaj va fi păstrată și curățată pentru a-și recăpăta aspectul, zonele degradate urmând să fie replacate cu același tip de material.
  • Grupurile sanitare vor fi reabilitate, cu recompartimentări interioare și echipamente sanitare noi.
  • Creștem accesibilitatea: scara principală dinspre Teatrul Național Radu Stanca va fi reconfigurată pentru a include o rampă de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă. Accesul acestor persoane în pasaj dinspre Centrul Cultural Ion Besoiu se va face cu ajutorul unui ascensor electric.
  • Rețelele electrice, de iluminat, sanitare, termice și cele de ventilare în zona grupurilor sanitare vor fi modernizate. Canalizarea menajeră și cea pluvială vor fi refăcute, iar două grupuri de pompare vor eficientiza evacuarea apei pluviale.

sursa foto: Primăria municipiului Sibiu

Ce se va schimba la exterior: Spațiile adiacente accesurilor în pasaj vor fi reamenajate, pentru un aspect mai plăcut și o funcționalitate mai bună. Vor fi instalate jardiniere noi și mobilier urban integrat în noul design.

Durata lucrărilor: Intervențiile sunt planificate să se încheie în 6 luni, fără a socoti perioada rece care va urma, în care lucrările nu pot fi efectuate, iar șantierul va fi suspendat.

Cum vor circula pietonii în perioada lucrărilor:

  • De joi, 22 octombrie, aleea dintre Magazinul Dumbrava și Teatrul Radu Stanca s-a închis circulației pietonale, fiind folosită pentru organizarea de șantier și accesul utilajelor. Pietonii sunt rugați să utilizeze trotuarul dinspre sensul giratoriu pentru a ocoli zona.
  • În prima etapă, pasajul rămâne deschis, iar circulația se desfășoară printr-un culoar special amenajat în interiorul acestuia
  • În a doua etapă, în primăvara anului viitor, când vor începe lucrările la tavane pentru hidroizolație, accesul pietonilor în pasaj va fi închis complet, din motive de siguranță. Circulația va fi deviată pe rute alternative, semnalizate corespunzător în intersecțiile din zona Pieței Unirii.

Conform reprezentanților Primăriei Sibiu, rezultatul va fi un pasaj pietonal mai sigur, mai accesibil și mai estetic.

sursa foto: Primăria municipiului Sibiu