Până în 18 mai sunteți invitați la Palatul Brukenthal să descoperiți volumul lui Marcus Tullius Cicero, „De officiis. De amicitia. De senectute. Paradoxa stoicorum” tipărit la Veneția în 1498 de Bartolomeo de Zanis.
Ediția include patru opere ciceroniene, care se completează reciproc: „De officiis (Despre îndatoriri)”, cu comentarii de Pietro Marso (1441-1511), „De amicitia (Despre prietenie)”, cu comentariile lui Niccolò Leoniceno (1412-1474), „De senectute (Despre bătrânețe)”, comentată de Martino Filetico (c.1430-c.1490) și „Paradoxa stoicorum (Paradoxele stoicilor)”.
Pe interiorul coperții de la finalul volumului este o însemnare din care aflăm că acest incunabul a făcut parte din biblioteca lui Lucas Ungler (1526-1600), intelectual umanist născut în Sibiu, preot și superintendentul Bisericii Evanghelice din Transilvania. Mai târziu, volumul face parte din colecțiile bibliotecii orășenești sibiene și apoi din biblioteca Gimnaziului Evanghelic, de unde a ajuns la sfârșitul secolului al XIX-lea în biblioteca Muzeului Brukenthal.
Valoroasa ediție e legată în coperți din lemn și piele. E înfrumusețată de-a lungul textului de multe inițiale ornate și istoriate tipărite, în care sunt reprezentate diferite personaje antropomorfe și zoomorfe, elemente vegetale ș.a.
Marcus Tullius Cicero (106-43 î.e.n.), om politic, orator desăvârșit și avocat, se numără printre cei mai tipăriți și citiți autori din istoria literaturii europene, fiind un nume de bază pentru ceea ce a însemnat redescoperirea antichității greco-romane odată cu Renașterea.