FC Hermannstadt a reușit a 4-a victorie din acest sezon, 3-1 (2-0) cu FC Botoșani, în această seară, în penultima etapă din sezonul regulat al Superligii. A arătat că poate spera la salvarea de la retrogradare, după un joc bun. Omul meciului a fost Aurelian Chițu, autorul unei pase de gol spectaculoase și a unui gol dintr-o acțiune personală de toată frumusețea.
(Dan GREAVU)
Urmărită de ghinion în mult prea multe meciuri din actualul sezon, echipa sibiană a renăscut chiar înainte de play-out. La mare distanță de ultimul loc salvator, a pus toate cărțile pe meciul cu FC Botoșani, echipă în pierdere mare de viteză. I-a surâs în sfârșit și norocul, reușind să deschidă scorul la prima minge trimisă pe poartă. Mai mult, a scăpat basma curată la o fază controversată în chiar primul minut, când oaspeții au cerut henț la Căpușă, aflat în careu.
Sibienii și-au luat rolul de gazde în serios încă din start și au reușit să preia controlul la mijlocul terenului. Au pasat mai mult, au căutat golul, iar eforturile le-au fost răsplătite. După o primă mare ocazie la poarta moldovenilor, în minutul 15, cu Chițu și Neguț dejucați de Pavlovici, a venit momentul Chorbadzhiyski. După un corner, Chițu a deviat spectaculos cu câlcâiul, iar fundașul sibian a reluat din fața porții goale: 1-0. Era minutul 17
Oaspeții au încercat să revină pe tabelă, însă spațiile deschise ne-au adus o nouă ocazie, Anestis salvând lovitura cu capul a lui Chițu (‘26) din 6 metri. Norocul ne-a surâs din nou în minutul 32. O minge deviată la o centrare Politic a căzut pe transversală și a căzut fix în fața lui Neguț, care a îndeplinit o simplă formalitate: 2-0!
Leo Grozavu a schimbat în defensivă la pauză, dar același Aurelian Chițu (‘49) a reușit o acțiune de toată frumusețea, care a dus scorul la 3-0! Atacantul sibian a trecut în dribling de 2 fundași și a marcat cu stângul, cu exteriorul, semnând a 6-a reușită din acest sezon.
Din păcate, sibienii s-au văzut prea devreme cu sacii în căruță, au tratat superficial un atac al oaspeților, iar Bordeianu (‘60) a marcat din careu cu un șut plasat: 3-1
A fost un simplu foc de paie, preconizatul iureș al oaspeților fiind anulat de un joc sigur al elevilor lui Dorinel Munteanu. Bucuria victoriei a fost umbrită de un gest stupid al lui Neguț, care a primit un al doilea cartonaș galben când se afla deja pe banca de rezerve, fiind așadar eliminat și suspendat pentru partida de la Galați.
Echipele
FC Hermannstadt: Lazar – Căpușă, Karo, Chorbadzhiyski, K. Ciubotaru – Dragoș Albu (‘46, Jair), Ivanov, Florescu (’77, Zargary)- Neguț (’77, Afalna), A. Chițu (’83, Buș), Politic (’83, Stancu). Antrenor: Dorinel Munteanu
FC Botoșani: Anestis – Friday (‘58, Ilaș), Miron, Țigănașu, Pavlovic (‘45, Ferreira) – Bordeianu, Petrov – Mitrov (’46, Bodișteanu), Bota, Mailat (’70, Dumiter) – Kovtalyuk (78, Lopez). Antrenor: Leo Grozav
Echipa sibiană rămâne pe penultimul loc în clasament, cu 20 de puncte, iar în ultima etapă va juca la Galați, sâmbătă, 7 martie, de la ora 18. Până atunci, va întâlni U Cluj, marți, 3 martie, de la ora 19, în Play-Off-ul Cupei României.














