Imagini superbe, surprinse pe șantierul lotului Zimbor-Poarta Sălajului al A3

Noi imagini surprinse din dronă pe lotul Zimbor-Poarta Sălajului al Autostrăzii Transilvania. Muncitorii încep lucrările „cu noaptea în cap”.

FOTO: Captură ecran Youtube/ Cristian Marius Man

Muncitorii UMB continuă lucrările în ritm alert pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului al Autostrăzii Transilvania pentru mutarea dealului Zimbor. O filmare realizată cu drona deasupra șantierului arată cum utilajele „roiesc” pe șantier încă de la primele ore ale dimineții, înainte de ridicarea ceții care învăluie peisajul.

Filmarea, publicată pe canalul YouTube „Cristian Marius Man”, surprinde lucrările efectuate sâmbătă, 23 septembrie, imediat după răsărit.

Constructorul român UMB lucrează în această perioadă la mutarea la propriu a dealului Zimbor pentru a face loc Autostrăzii Transilvania. Lotul Zimbor – Poarta Sălajului a ajuns la stadiul de 30% execuție, cu estimarea finalizării în decembrie 2024. Cele mai noi imagini de pe șantierul lotului Zimbor – Poarta Sălajului (12 km) arată o mobilizare impresionantă atât pe timpul zilei cât și noaptea.

Deși are doar 12 kilometri, secțiunea Zimbor – Porta Sălajului este printre cele mai dificile proiecte de autostradă din România, cu un relief greu și multe lucrări de artă. Despre loturile Nădășelu – Zimbor, respectiv Zimbor – Poarta Sălajului, inclusiv ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a subliniat dificultatea și anvergura lucărilor finanțate prin PNRR.

Contractul pentru lotul Zimbor – Poarta Sălajului a fost semnat cu UMB în iunie 2020 pentru 680 de milioane lei (majorat ulterior la 837 milioane lei) și un termen de 36 de luni (12 proiectare și 24 execuție). Lotul include 5 viaducte și un pod peste autostradă. Mai multe detalii despre lucrările la lotul Zimbor-Poarta Sălajului găsiți aici.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*