Iluminatul public din Sibiu va fi modernizat anul acesta pe încă 50 de străzi și va fi conectat la sistemul smart comandă și control la distanță (telegestiune), continuându-se astfel programul multianual prin care Primăria Sibiu eficientizează sistemul, informează Primăria Sibiu.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu
„Indicatorii tehnico-economici pentru aceste investiții în valoare de 5,48 milioane de lei vor fi supuși aprobării Consiliului Local Sibiu în ședința din această lună.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu
„Prin modernizare, creștem eficiența iluminatului public și scădem costurile cu energia electrică consumată. Reamintesc că un alt proiect major pe care l-am inițiat în acest domeniu este crearea unui parc fotovoltaic în Dealul Dăii care să alimenteze cu energie acest sistem. Am obținut și pentru acesta finanțare europeană nerambursabilă, iar în prezent, este în curs procedura de achiziție pentru elaborarea proiectului tehnic și pentru execuția lucrărilor – Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu
Pe ce străzi se va interveni anul acesta:
-
32 de străzi din cartierul Turnișor: Cimitirului, D.D.Roșca, Aviației, Gheorghe Topârceanu, Livezii, Piața Iancu de Hunedoara, Iazul Morii, Stăvilarului, Combinei, Fânului, Orezului, Rozmarinului, Eduard Albert Bieltz, Ștefan Octavian Iosif, Cooperatorilor, Scurtă, Semănătoarelor, Secerătoarelor, Ovăzului, Orzului, Pomicultorilor, Grâului, Verzăriei, Agricultorilor, Lucernei, Frunzei, Ogorului, Nependorf, Calea Turnișorului, Gheorghe Asachi, Zăvoi și parcul de pe Calea Turnișorului.
-
16 străzi din cartierul Gușterița: Ceaikovski, Sergiu Celibidache, Octavian Niță, Muncitorilor, Vasile Pârvan, Smârdan, Mălinului, Gorunului, Răchitei, Pinului, Frasinului, Cireșului, Oltețului, Cedonia, Luncii, Smârdan.
-
În cartierul Hipodrom III se va lucra în zona Aleea Șelimbăr, între str. Rahovei și Valea Săpunului.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu
Asocierea Flash Lighting Services SA & Electro Con Impex SRL & MK Illumination SRL, căreia i-a fost delegată gestiunea sistemului de iluminat public din Municipiu, va instala 726 corpuri noi de iluminat cu tehnologie LED pe străzile menționate și va monta 160 cutii de conexiuni și 12 puncte de aprindere aferente posturilor de transformare, urmând să înnoiască inclusiv alimentarea corpurilor de iluminat.
În cadrul aceluiași contract de telegestiune, în acest an s-a finalizat modernizarea și eficientizarea iluminatul public pe strada și pe podul Mihail Kogălniceanu, în Parcul Tineretului, în parcul din Piața Unirii și în cel de la Centrul Cultural Ion Besoiu.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu
Iluminatul public în Sibiu devine smart prin conectarea treptată la sistemul de telegestiune care permite:
-
controlul aprinderii și stingerii iluminatului de la distanță și monitorizarea în timp real, digital, a întregului sistem conectat
-
setarea de la distanță a intensității iluminatului, putându-se fixa anumite intervale orare din noapte în care intensitatea luminoasă să scadă

Foto: Primăria Municipiului Sibiu
-
oferă centralizat, digital, imaginea stării de funcționare a fiecărui corp de iluminat; astfel, în cazul unei avarii, sistemul semnalizează automat în dispecerat această disfuncție, permițând intervenția mai operativă în teren, fiecare punct luminos având o interfață separată și fiind identificat în program prin coordonatele GPS exacte
Reamintim numărul de telefon care stă la dispoziția cetățenilor în cazul doresc să semnaleze anumite disfuncțiuni în iluminatul public: 0751.586.462, adică 0751LUMINA”.












