Sibianca Iarina Axinte, una dintre cele mai valoroase voleibaliste ale României și componentă de bază a echipei naționale, împlinește astăzi 21 de ani. La o vârstă la care multe sportive încă își caută drumul, coordonatoarea de joc originară din Sibiu are deja un palmares impresionant și este considerată unul dintre cele mai importante produse ale voleiului românesc din ultimii ani.
(Dan GREAVU)
Născută pe 16 iunie 2005, Iarina a făcut primii pași în volei la CSȘ Sibiu. Talentul, seriozitatea și dorința de afirmare au determinat-o să ia o decizie dificilă încă de la 14 ani: să plece de acasă pentru a-și urma visul. În 2019 s-a transferat la CSU Medicina Târgu Mureș, intrând astfel în circuitul profesionist.
„Cea mai mare provocare a fost, clar, să mă mut de acasă la vârsta de 14 ani, departe de părinții mei, la Târgu-Mureș, pentru a performa în volei. A fost o perioadă grea, dar ei mi-au fost alături necondiționat”, mărturisea Iarina într-un interviu acordat cititorilor Mesagerului de Sibiu.
Ascensiunea de la Blaj
Marea performanță a venit odată cu transferul la Volei Alba Blaj, în 2021. Timp de trei sezoane, sibianca a contribuit decisiv la succesele uneia dintre cele mai puternice echipe din țară, cucerind titluri și trofee importante. În paralel, a devenit o prezență constantă în reprezentativa României, confirmând că este una dintre cele mai promițătoare coordonatoare de joc ale generației sale.
Explozia definitivă s-a produs la Campionatul European din 2023, găzduit de Italia, unde prestațiile sigure și serviciile sale puternice au atras atenția specialiștilor din voleiul continental. România a ajuns atunci până în optimile de finală, după o calificare dramatică din grupă, obținută în urma victoriei cu Bosnia-Herțegovina, scor 3-2, într-un meci în care Iarina Axinte a avut o evoluție remarcabilă. Tot în acel an, a fost desemnată Ambasadoarea Sibiului în cadrul unei campanii dedicate promovării sportivilor de elită ai orașului, inițiată de FC Hermannstadt. A dat lovitura de începere pe Stadionul Municipal Sibiu, înaintea unui meci cu Rapid București, în fața a peste 9.000 de spectatori.
CITEȘTE și Felicitări, Iarina Axinte! Din nou campioană națională!
După experiența de la Alba Blaj, Iarina s-a transferat în 2024 la CSO Voluntari, noua forță a voleiului feminin românesc. A continuat seria evoluțiilor excelente, fiind prezentă frecvent în echipa ideală a etapelor din Divizia A1. În sezonul 2024-2025 a devenit vicecampioană națională, evoluând în 28 de partide și reușind 84 de puncte, dintre care 33 au fost ași.
Sezonul recent încheiat a adus însă o nouă încununare a muncii sale. CSO Voluntari a cucerit titlul național după victoria cu 3-1 la general în finala cu CSM Volei Alba Blaj, iar sibianca a devenit campioană a României pentru a treia oară în carieră. A jucat în 91 de seturi, reușind 82 de puncte, din care 26 de ași!
Un palmares impresionant la doar 21 de ani
Deși este foarte tânără, Iarina Axinte și-a construit deja un CV sportiv impresionant. Palmaresul său cuprinde:
- trei titluri de campioană a României;
- patru Supercupe ale României;
- o Cupă a României;
- o medalie de argint în CEV Cup;
- o medalie de bronz cu echipa națională în Golden League.
La nivel internațional, statisticile oficiale ale Confederației Europene de Volei confirmă constanța sa la cel mai înalt nivel. Iarina a adunat peste 100 de apariții în competițiile organizate de CEV, reprezentând atât echipele de club, cât și naționala României. De asemenea, a participat la EuroVolley, European Golden League și la competițiile continentale rezervate junioarelor, confirmându-și statutul de jucătoare de perspectivă pentru viitorul voleiului românesc. Potrivit profilului oficial CEV, coordonatoarea sibiană a evoluat în peste 100 de meciuri europene și a reușit aproape 100 de ași în competițiile continentale.
Destinul face ca, din sezonul viitor, Iarina să îmbrace tricoul formației Dinamo București. Transferul a fost anunțat oficial de clubul din Ștefan cel Mare și este considerat una dintre cele mai importante mutări ale verii în voleiul feminin românesc. „Iarina Axinte vine la DINAMO! Primul transfer pentru sezonul 2026-2027 este aici! Coordonatoarea de joc a naționalei României a semnat cu DINAMO!”, au transmis oficialii clubului.
CITEȘTE și Iarina AXINTE acceptă o nouă provocare. Transfer la Dinamo București!
Performanță și în afara terenului
Studentă în anul III la specializarea Sport și Performanță Motrică, volei, din cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Iarina reprezintă un exemplu de echilibru între cariera sportivă și cea academică. Cadrele didactice au felicitat-o pentru performanțele obținute și au evidențiat faptul că este un model pentru tinerii sportivi sibieni care visează la marea performanță.
Ambițioasă și extrem de muncitoare, Iarina Axinte își dorește să evolueze într-unul dintre cele mai puternice campionate din lume și să obțină, alături de naționala României, calificarea la Jocurile Olimpice.















