Hramul Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Sâmbăta de Sus

Praznicul Izvorului Tămăduirii a adunat și în acest an mulțimi de credincioși din satele transilvănene și pelerini din alte părți ale țării la hramul Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, istoricul așezământ monahal de la poalele Munților Făgăraș, scrie mitropolia-ardealului.ro.

foto: mitropolia-ardealului.ro

Programul liturgic din ziua hramului a cuprins slujba de sfințire a apei la fântâna din incinta mănăstirii, urmată de Sfânta Liturghie și slujba Sfântului Maslu, săvârșite la Altarul de vară al așezământului monahal.

Soborul slujitor a fost sub protia Înaltprea­sfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de care s-a aflat Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, părintele profesor Vasile Mihoc, arhimandritul Calinic Teslevici, exarhul mănăstirilor, stareţul mănăstirii, arhimandritul Atanasie Roman, protopopi, diaconi şi alţi slujitori ai sfintelor altare. Răspunsurile liturgice au fost date de o parte a grupului psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române.

foto: mitropolia-ardealului.ro

Credincioșii prezenți au ascultat cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Mitropolit Laurențiu, care a vorbit despre sărbătoarea Izvorului Tămăduirii și despre ocrotirea Maicii Domnului pentru cei care o cinstesc, această ocrotire simțindu-se din plin în istoria mănăstirii făgărășene.

foto: mitropolia-ardealului.ro

 

„Să avem această certitudine că Maica Preacurată a fost aleasă de Cer, a fost aleasă de Fiul său să fie mama mamelor noastre și dacă ea este mama mamelor noastre, cu câtă dragoste trebuie noi să ne adresăm ei și cu câtă speranță, cu câtă încredere, că ne va ajuta întru toate. Aș vrea să vă spun doar câteva cuvinte despre această sărbătoare. De ce anume în Săptămâna Luminată s-a instituit e drept, ceva mai târziu, abia din secolul al V-lea, după minunea săvârșită în vremea lui Leon împăratul, viitorul împărat. În primul rând, în această săptămână atenția Bisericii este îndreptată spre a-L prezenta pe Mântuitorul Iisus Hristos mort și Înviat prin propria Sa mărturie, prin moartea Sa, mărturisire și arătare după Înviere S-a arătat ucenicilor și a fost văzut de mironosițe, S-a arătat și mulțimilor mai presus de toate S-a descoperit însă ca «Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat!»” a spus ierahul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*