Holocaustul în Sibiu. Povești de viață ale evreilor și romilor, într-o expoziție de benzi desenate.

Sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 11.00,  sunteți invitați la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, la un dialog despre memorie și istoria comunităților locale de evrei și romi, iar de la ora 12.30, în Piața Albert Huet sunteți așteptați la inaugurarea expoziției de bandă desenată  „Imagini din trecut. Holocaustul în Sibiu”.

 

 

Evenimentele din perioada celui de-al Doilea Război Mondial rămân printre cele mai sângeroase din istoria României, dar trecerea timpului le îngroapă în uitare. Viețile și tragedia celor care au fost persecutați sau au murit atunci, ajung astfel să fie ignorate.

Știați, de exemplu, că în perioada Holocaustului, în județul Sibiu au fost organizate detașamente de muncă forțată, cu evrei aduși din toată țara? Sau că membrii comunității evreiești din Sibiu, în perioada Statului Național Legionar au fost jefuiți, maltratați, excluși din viața economică și socială a județului? Ori că începând din 1942,  au fost deportați în Transnistria 325 de romi din județ, majoritatea fiind copii și femei?

„Imagini din trecut. Holocaustul în Sibiu” este un proiect care aduce în prim-plan poveștile de viață ale evreilor și romilor din Sibiu, prin intermediul benzilor desenate ilustrate de Octav Ungureanu după un scenariu realizat de cercetători ai Institutului „Elie Wiesel” în colaborare cu elevi și cadre didactice de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” și Liceul de Artă.

Astfel, sâmbătă, 25 noiembrie 2023, de la ora 11:00, la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” sunteți invitați la un dialog despre memorie și istoria comunităților locale de evrei și romi. Un dialog prin care să ne amintim, să înțelegem și să descoperim fragmente din istoria acestora.

Vor participa la dialog Ana Bărbulescu, cercetător științific la Institutul „Elie Wiesel“, Daniel Crețu, Lector Univ. Dr., Departament Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă, Universitatea Lucian Blaga Sibiu; Iulia-Aura Lazăr, profesor istorie, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, Sibiu; Daniela Rotărescu, profesor istorie, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Sibiu; Reprezentanți ai elevilor de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul de Artă din Sibiu. Moderator este  Cristina Guseth, director Fundația Freedom House România

De la ora 12:30, în Piața Albert Huet, cu inaugurarea expoziției de bandă desenată  „Imagini din trecut. Holocaustul în Sibiu”.

𝐀𝐜𝐜𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐥𝐚 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫, 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭, 𝐢𝐚𝐫 𝐢̂𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐞 𝐟𝐚𝐜 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐭𝐚̂𝐧𝐝 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐮𝐥𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐢𝐜𝐢: https://forms.gle/hy2Bw3dtgr5Gbavk8

„𝐈𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐮𝐭. 𝐇𝐨𝐥𝐨𝐜𝐚𝐮𝐬𝐭𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 România” este o expoziție de bandă desenată realizată în cadrul proiectului cultural-educațional „Visualising The Past Through Graphic Novels. Prompting Local Involvement For Holocaust Remembrance In Romania” finanțat de Uniunea Europeană prin programul Citizenship, Equality, Rights, Values (CERV-2022-CITIZENS-REM), implementat de Institutul ,,Elie Wiesel” în zece județe din România (Bihor, Botoșani, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Maramureș, Prahova, Sibiu, Timișoara) cu sprijinul Fundației Freedom House România și a comunităților locale.

Detalii despre proiect găaiți AICI

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*