Iubitorii de alergare sunt așteptați sâmbătă, 12 septembrie, la Biertan, la Heritage Run 2026, un concurs caritabil de alergare pe poteci care combină sportul cu eforturile de conservare a patrimoniului construit din sudul Transilvaniei. Competiția pornește din Turnul Porții al Bisericii Fortificate din Biertan, monument aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO, iar participanții vor alerga pe drumuri de țară, prin păduri și pe poteci marcate de Via Transilvanica, Colinele Transilvaniei și Mediaș Bike Marathon. Traseele trec și prin incintele unor biserici fortificate din zonă, oferind concurenților ocazia de a descoperi pe jos peisajul colinar al Târnavelor.
(Redacția)
Trei curse pentru adulți și o probă pentru copii
Heritage Run propune trei probe pentru adulți, astfel încât concursul să fie accesibil atât alergătorilor aflați la început de drum, cât și celor obișnuiți cu distanțele mai lungi:
- Sprint – 8 km, Biertan – Copșa Mare – Biertan, cu aproximativ +340 m diferență de nivel. Este cea mai scurtă și rapidă probă și se desfășoară pe potecile Via Transilvanica, oferind priveliști asupra zonei și trecând prin incintele celor două biserici fortificate. La Copșa Mare va exista un punct de hidratare.
- Cros – 10 km, Biertan – Dupuș – Biertan, cu aproximativ +272 m diferență de nivel. Traseul pornește pe Via Transilvanica și continuă pe marcajele rutelor din Colinele Transilvaniei, în mare parte pe drumuri de căruță. Hidratarea este asigurată în fața bisericii fortificate din Dupuș.
- Semimaraton – 22 km, Biertan – Richiș – Biertan, cu aproximativ +640 m diferență de nivel. Cea mai lungă probă îi poartă pe concurenți peste două creste de dealuri, prin păduri, pășuni și peisaje specifice Colinele Transilvaniei. Traseul utilizează poteci Via Transilvanica, marcaje Mediaș Bike Marathon și Colinele Transilvaniei, iar punctele de hidratare sunt amplasate la aproximativ fiecare 5 kilometri.
Startul probelor pentru adulți este programat la ora 09:00, din interiorul zidurilor de incintă ale Bisericii Fortificate din Biertan. Alergarea începe cu o buclă prin curtea monumentului UNESCO, fosta reședință a episcopatului săsesc între anii 1572 și 1867.
Pentru cei mici este pregătită o cursă de 1 kilometru, în zona Bisericii Fortificate din Biertan, cu aproximativ 30 de metri diferență de nivel. Startul Kids Race este programat la ora 09:30.
Alergare pentru repararea bisericii fortificate din Copșa Mare
Heritage Run are și o miză importantă pentru patrimoniul local. Taxa de înscriere include o donație de 5 euro pentru fiecare participant adult către Fundația Biserici Fortificate, în scopul susținerii activităților de îngrijire și conservare a monumentelor istorice.
În 2026, fondurile strânse prin intermediul competiției vor contribui la cofinanțarea unei intervenții de reparație la partea sudică a acoperișului navei centrale a Bisericii Fortificate din Copșa Mare.
Astfel, fiecare kilometru parcurs de participanți înseamnă și o contribuție la păstrarea patrimoniului construit al zonei.
Premii în experiențe
Deși este o competiție caritabilă, Heritage Run îi răsplătește pe cei mai buni alergători cu premii inspirate din experiențele rurale și gastronomice ale Transilvaniei.
- Premiul I constă într-un sejur pentru alergător și o persoană însoțitoare, inclusiv copii, la apartamentul de vacanță FortiVacation din biserica fortificată din Curciu.
- Premiul II este participarea, pentru întreaga familie, la un Transilvanian Brunch la alegere.
- Premiul III constă într-o drumeție cu picnic în Țara Colibelor, pentru alergător și o persoană însoțitoare, inclusiv copii.
Organizatorii au pregătit și partea gastronomică a evenimentului. După curse, participanții sunt invitați la o masă cu ingrediente locale și de sezon, într-un cadru potrivit pentru relaxare și povești după alergare. „Vă așteptăm cu drag să alergați pentru experiențe rurale! Așa cum ne știți, la My Transylvania, avem grijă și de partea gastronomică a evenimentelor noastre. După alergare vă pregătim o masă bună cu multe ingrediente locale și de sezon și un loc bun de stat la povești după cursă.”, transmite My Transylvania, organizatorul evenimentului.
Heritage Run 2026 este organizat de Fundația Biserici Fortificate, Primăria Biertan, Asociația Clubul Sportiv Montan Sibiu și Asociația My Transylvania.
Înscrieri
Cei care doresc să participe la Heritage Run 2026 se pot înscrie online:
Programul, traseele și toate informațiile despre competiție sunt disponibile pe:
















