Guvernul va reduce acciza la carburanți. Prim-ministrul Ilie Bolojan: „Ne vom concentra în primul rând pe motorină”.

Guvernul României va reduce acciza la carburanți în perioada următoare, iar măsura va viza în primul rând motorina.

Foto: gov.ro

 

Guvernul va decide în perioada următoare reducerea accizei la carburanți, iar măsura va viza în primul rând motorina, a anunțat prim-ministrul Ilie Bolojan.

„Pentru că ajungem într-o zonă sau ne apropiem de o zonă de platou și deja vedem unde s-au oprit prețurile, pe de o parte, ne propunem ca analizând piața acolo unde este posibil să intervenim. Aveam posibilitatea de a interveni pe taxele care sunt asociate combustibililor – sau taxa pe valoare adăugată sau acciza – aici analizând plusurile și minusurile, pentru a evita o procedură de infringement cu Comisia, pentru că dacă intervii pe TVA, ai o astfel de procedură, noi fiind într-un deficit excesiv și neputând, deci, opera pe anumite reduceri de taxe, (…) am luat decizia să intervenim pe componenta de acciză. Deci vom reduce în perioada următoare valoarea accizei din prețul combustibilului, în așa fel încât să ajutăm în felul acesta cumpărătorii pentru a cumpăra un combustibil mai ieftin. În primul rând ne vom concentra pe motorină”, a declarat Ilie Bolojan, luni seară, 30 martie 2026, la Digi24, potrivit Agerpres.ro.

Premierul a explicat că majorările de preț au fost cele mai mari la motorină.

„Aici au fost creșterile cele mai mari și peste 70% din consumul de combustibil din România îl reprezintă motorina. Acționând pe această zonă, acționând în etapă pe această zonă, e un impact la două treimi dintre cei care folosesc mașinile în România. (…) Aceasta este ipoteza la care lucrăm. (…) Dacă vrem să avem un efect, trebuie să intervenim acolo unde efectul este maxim și are un impact asupra unui număr important de cetățeni”, a spus Bolojan.

El a detaliat și modul în care ar urma să funcționeze măsura.

„Lucrăm la una sau două ipoteze de lucru care vor fi prezentate zilele următoare. În așa fel încât, pe de o parte, să avem impactul maxim în piață, dar, pe de altă parte, să ținem cont și de posibilitățile pe care le avem, pentru că toate aceste reduceri înseamnă implicit o cheltuială pe care o plătește bugetul de stat, iar ceea ce am încasat, de exemplu, din taxa pe valoarea adăugată suplimentar, în cursul unii martie, de exemplu, ca urmare a creșterii de prețuri, s-a direcționat, practic, către subvenția pentru transportatori, pentru agricultori. Din nou, această intervenție pe care o facem trebuie să fie sustenabilă și să fie acoperită de resurse de la bugetul de stat”, a explicat premierul.

Bolojan a precizat că în zilele următoare Guvernul va anunța exact nivelul reducerii și a adăugat că și companiile din sectorul carburanților vor contribui la finanțarea măsurii.

„Avem un anumit specific al pieței românești, în care avem companii care extrag țiței din România, rafinează țiței în România, distribuie țițeiul și îl vând, sigur, la stație. Avem companii care nu extrag țiței din România, care doar rafinează în România, cum este Rompetrol-KazMunayGas, de exemplu, și care, sigur, continuă lanțul. Avem companii care nu rafinează în România, rafinează în alte țări și aduc țițeiul, adică, aduc produsele rafinate în România, sau avem companii care, pur și simplu, cumpără de pe piață și revând. Toți acești actori au marje de profit diferite, au situații diferite, dar cei care sunt în situația în care exploatând țiței românesc sau având un lanț în spate care le permite să aibă niște profituri excepționale, ca urmare a acestei situații de criză, trebuie să participe cu o parte, cu cea mai mare parte din aceste profituri excepționale, la un fond de solidaritate, în așa fel încât din acest fond de solidaritate să putem finanța ieftinirile”, a explicat Bolojan.

El a adăugat că Ministerul Finanțelor lucrează la detaliile tehnice și financiare, astfel încât măsura să fie aplicabilă și sustenabilă.

„Și asta se va face după consultarea tuturor celor implicați, pentru ca la finalul acestei săptămâni să o putem adopta în așa fel încât de săptămâna viitoare să intre în vigoare”, a declarat Bolojan.

Premierul a exclus posibilitatea apariției unei penurii de carburanți.

„Aceasta este o situație excepțională, care se aplică limitat, exclusiv pentru această perioadă, și nu afectează companiile care au lanțurile parțiale. Deci, în condițiile în care doar cumperi motorină de pe piața internațională și o vinzi pe piața românească, nu generezi un profit excepțional, pentru că trebuie să o cumperi la cotațiile noi, care sunt generate de războiul din Iran”, a afirmat Bolojan.