O zi petrecută printre grădinile de tuberoze, într-unul dintre cele mai frumoase sate săsești din județul Sibiu, și un prânz tradițional pregătit cu ingrediente locale îi așteaptă pe iubitorii de experiențe autentice. Pe 25 iulie, Hoghilag și Valchid devin gazdele unui eveniment dedicat gastronomiei, tradițiilor și frumuseții satului transilvănean.

sursa foto: Hoghilag Tărâmul Tuberozelor
Comuna Hoghilag, cunoscută drept singura localitate din România în care tuberozele sunt cultivate în mod tradițional, îi invită pe turiști să descopere povestea florilor renumite pentru parfumul lor elegant și delicat.
Tradiția cultivării tuberozelor a fost adusă de sași în perioada Imperiului Austro-Ungar și este păstrată și astăzi de familiile din sat. În fiecare an, florile înfloresc treptat, din iulie și până în octombrie, iar întreținerea și recoltarea lor se realizează exclusiv manual.
O călătorie în inima satului săsesc
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 25 iulie 2026, între orele 10:00 și 16:00. Participanții se vor întâlni în fața bisericii fortificate din Hoghilag, de unde vor porni într-o incursiune în universul satului transilvănean.
Programul include o degustare de lichiu cu griș într-o casă săsească recondiționată, vizite în grădinile cu tuberoze și la biserica evanghelică fortificată din Hoghilag, precum și timp pentru fotografii și achiziționarea florilor direct de la cultivatori.
După-amiaza va continua în satul Valchid, aflat la doar șapte kilometri de Biertan și în apropierea traseului Via Transilvanica – Terra Saxonum.
Bucate locale și povești la Valchid 239
La punctul gastronomic local Valchid 239, participanții vor fi întâmpinați cu un aperitiv alcătuit din produse tradiționale pregătite în gospodărie: salată de vinete, brânzeturi, jumeri, slănină, zacuscă, cârnați de casă, legume de sezon și pâine de casă.
Gazdele, familia Grancea, îi vor invita pe oaspeți să descopere povestea punctului gastronomic și să petreacă timp de relaxare în grădină, într-o atmosferă autentică, departe de agitația urbană.
Programul include și o plimbare prin satul Valchid, vizitarea bisericii evanghelice fortificate și o discuție despre hrana curată alături de Ioana și Marius, fondatorii proiectului Culinarativ.
Prânz tradițional și un suvenir parfumat
Masa de prânz va fi una specifică bucătăriei ardelenești, cu supă de găină cu tăieței de casă și ceaun de porc cu cartofi, servite alături de pâine de casă, limonadă, apă și cafea.
La finalul zilei, fiecare participant va pleca acasă cu un buchet de tuberoze și cu amintirea unei experiențe care îmbină gastronomia locală, tradițiile și farmecul satelor săsești.
Înscrieri și prețuri
Participarea la eveniment costă 190 de lei pentru adulți și 95 de lei pentru copiii cu vârste între 7 și 12 ani, în timp ce accesul copiilor sub 7 ani este gratuit.
Locurile sunt limitate, iar înscrierile se pot face până vineri, 24 iulie, ora 12:00, prin completarea formularului pus la dispoziție de organizatori. Pentru confirmarea rezervării este necesară plata unui avans de 60 de lei pentru adulți și 30 de lei pentru copii.
Evenimentul este organizat de Culinarativ și Valchid 239, cu scopul de a aduce iubitorii de experiențe culinare autentice mai aproape de lumea satului și de gustul hranei curate, pregătite cu răbdare și respect pentru tradiție.













