”Gustos. Românesc”, primul târg de produse tradiționale realizat de absolvenții ULBS și USAMVB

Primul târg de produse tradiționale realizate exclusiv de absolvenți ai Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu și de cei ai Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMVB) va fi deschis în 22 aprilie, la Sibiu, urmând ca acesta să aibă loc și în București.

Târgul ”Gustos. Românesc” se va desfășura în curtea Facultății de Drept, lângă Sala Sporturilor Transilvania, între orele 14.00-18.00. În cadrul târgului vor putea fi achiziționate produse preparate după rețete tradiționale – lactate, preparate tradiționale de mangaliță, produse din pește dar și preparate vegetale (zacuscă, tocană de legume etc.) – realizate sută la sută de producători autohtoni. ”Dorim ca acest eveniment să devină unul periodic, odată pe lună și sperăm ca sibienii să aprecieze produsele”, a declarat rectorul Ioan Bondrea.

Colaborare reuşită

Târgul ”Gustos. Românesc” a luat naștere în urma inițiativei celor două instituții de învățământ superior, în urma căreia, aproximativ 50 de foști studenți ai ULBS și USAMVB au înființat o Asociație Alumni prin intermediul căreia să continue parteneriatul cu universitățile. Toți cei care fac parte din această asociație desfășoară, în prezent, afaceri în domeniile agricol, zootehnie, piscicultură, prelucrarea produselor agricole, agroturism și apicultură. ”Această colaborare dintre absolvenți și universități este o continuare a viziunii și a necesității mediului academic de a fi în permanentă legătură cu mediul economic, cu viața reală. Este deosebit de important pentru noi să vedem că se pot naște astfel de parteneriate prin care nu avem decât de câștigat cu toții”, a declarat rectorul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea.

Exclusiv tradiţional

Prin intermediul acestei asociații, companiile conduse de foștii studenți și cele două universități ar urma să devină parteneri, în special în accesarea și implementarea proiectelor europene, dar și pentru deschiderea unor lanțuri de magazine care să comercializeze exclusiv produsele autohtone realizate de membrii asociației. ”Dorim să înființăm unul sau două clustere prin care absolvenții să primească sprijin pentru valorificarea produselor realizate după rețete tradiționale. Pentru început ar urma ca aceste magazine să funcționeze la Sibiu și București, iar mai apoi și în alte orașe din țară”, a explicat prof. univ. dr. ing. Gligor Ciortea, director general al Departamentului pentru Învățământe la Distanță și Frecvență Redusă din cadrul ULBS.

Prima întâlnire a absolvenților a avut loc la Sibiu, în prezența secretarului de stat din Ministerului Educației, prof. univ. dr. ing. Gigel Paraschiv, a rectorilor Ioan Bondrea și Sorin Mihai Cîmpeanu (USAMVB), a prorectorilor și profesorilor din cadrul Facultății de Științe Agricole Industrie Alimentară și Protecția Mediului ai ULBS, a prorectorului USAMVB, Răzvan Ionuț Teodorescu.

Târgul ”Gustos. Românesc” se desfășoară în parteneriat cu Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” Sibiu și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura