Gușterița MTB: O nouă competiție de mountain bike leagă Turnul Memorial de Cetatea Slimnic

Sibiul adaugă un nou reper pe harta ciclismului off-road din România. Prima ediție a competiției Gușterița MTB promite o experiență de neuitat pentru pasionații de mountain bike, gravel și e-bike, cu trasee spectaculoase ce leagă simbolic Turnul Memorial din Gușterița de Cetatea Țărănească din Slimnic.

Foto: Organizatori

Organizat de Clubul Sportiv Grey Projects și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, evenimentul se desfășoară pe 12 iulie, pe dealurile din jurul orașului, cu startul și sosirea pe spectaculoasa creastă a Gușteriței. Participanții vor avea parte de o zi plină de adrenalină, pedalând prin păduri răcoroase, sate tradiționale și pe drumuri de culme care dezvăluie priveliști impresionante.

Trasee cu suflet, istorie și flow

Traseul principal străbate zone emblematice ale regiunii: din Gușterland, lângă segmentul de hill climb, prin pădurea Gușteriței și apoi în coborâre spre Hamba. De acolo, urcarea spre Dealul Mare îi duce pe cicliști prin pădurea Teiușului și mai departe către Slimnic, unde cursa traversează chiar incinta fortificată a cetății din secolul XIV.

Foto: Organizatori

Călătoria continuă spre cătunul Pădureni, trece peste Vârful Chicera Hambei – cel mai înalt punct al traseului – și revine spre Gușterița prin zona teilor de deasupra satului Hamba. Finalul este spectaculos: o coborâre tehnică, intrarea în curtea bisericii luterane și traversarea zidului de apărare din secolul XV. Finish-ul se marchează la Turnul Memorial, cu aplauze și panoramă asupra orașului.

„Pentru noi, traseul e esențial. Ne-am dorit rute care să pună în valoare frumusețea zonei și care să ofere o experiență sportivă autentică – fie că vorbim despre MTB clasic, e-bike sau gravel”, spune Sergiu Olteanu, organizatorul competiției. „Gușterița are tot ce trebuie: păduri, culmi, sate vechi și urme de istorie. Le-am conectat într-un mod natural și provocator.”

Șase curse, un singur finish

Evenimentul propune șase trasee distincte, gândite pentru toate vârstele și nivelurile de experiență:

Gușterul Mare (55 km) – cursa de anduranță, cu urcări solicitante și coborâri rapide, pentru riderii experimentați.

Gușterul Mic (25 km) – un traseu mai scurt, ideal pentru cei aflați la început de drum sau pentru o tură intensă, dar accesibilă.

Gușterul Turbo (55 km) – aceleași provocări ca la Gușterul Mare, dar dedicat riderilor pe e-bike.

Gușterul Gravel (55 km) – traseu fără secțiuni tehnice extreme, perfect pentru viteză și peisaj.

Familia de Gușteri (25 km, necronometrat) – tura relaxată pentru familii, copii sau prieteni, cu accent pe mișcare și voie bună.

Baby Gușter (4–8 km) – cursele copiilor, pe categorii de vârstă, într-un cadru sigur și încurajator.

Siguranță, organizare și înscriere

Toate traseele vor fi marcate corespunzător, vor beneficia de puncte de hidratare și cronometrare oficială. Echipamentele tehnice în stare bună și purtarea căștii de protecție sunt obligatorii, iar organizatorii reamintesc și respectarea regulilor de circulație pe segmentele cu asfalt. În pădure, riderii trebuie să acorde atenție porțiunilor cu noroi, rădăcini sau secțiuni tehnice.

Înscrierile sunt deschise pe platforma oficială: www.gtr.ro/gusterita-mtb, unde participanții pot consulta track-urile GPX și regulamentul complet.