Un caz de abandonare ilegală a deșeurilor a fost semnalat în comuna Turnu Roșu, după ce un cetățean a transmis autorităților imagini cu gunoaie aruncate pe un teren privat.

Sursă foto: Primăria Turnu Roșu
Primăria Turnu Roșu a condamnat public incidentul și a anunțat că a început demersurile pentru identificarea persoanei responsabile. Potrivit administrației locale, vor fi analizate toate imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă, iar în anchetă vor fi implicate și organele competente.
„Este revoltător că încă există persoane care aleg să își abandoneze deșeurile în natură, pe terenuri publice sau private. Primăria Turnu Roșu nu tolerează asemenea comportamente”, au transmis reprezentanții instituției.
Autoritățile locale susțin că, în cazul în care făptașul va fi identificat, acesta va fi sancționat cu amenda maximă prevăzută de lege. Primăria îi solicită persoanei responsabile să ridice de urgență deșeurile abandonate.













