Guitar Meeting Festival 2026, ediția a 12-a: Timp de patru zile, Sibiul a răsunat de acorduri de chitară

1200 de chitariști și instructori din toate colțurile României și din Republica Moldova s-au întâlnit la Sibiu, între 3 și 6 septembrie, la cea de-a 12-a ediție Guitar Meeting Festival, pentru cel mai mare Concert Manifest organizat până acum.

Asociația Culturală PLAY

Născut în jurul comunității Pune Mâna pe Chitară, Guitar Meeting Festival a devenit, an de an, marea întâlnire a chitariștilor, dar și un festival dedicat publicului larg, în care concertele se întâlnesc cu educația, arta și experiențele pentru întreaga familie. În 2026, pentru prima dată, festivalul s-a desfășurat pe parcursul a patru zile, în piețele centrale ale Sibiului și în Muzeul ASTRA.

35 de grupuri de chitariști din toată țara au transformat Sibiul într-o mare scenă urbană

Timp de patru zile, chitara a ieșit mult dincolo de scena Concertului Manifest. 35 de grupuri de chitariști, venite din peste 60 de orașe și localități din țară și de peste Prut, au cântat în centrul Sibiului și au apropiat muzica de sibieni și turiști: în piețele orașului, în Parcul Cetății, pe străzi, în campusul studențesc și chiar în autobuze.

Au avut loc 17 serenade urbane și două serenade în autobuzele Tursib, transformând orașul într-o mare scenă deschisă.

Una dintre serenade a ajuns în curtea căminelor studențești de pe Bulevardul Victoriei, unde grupurile de chitariști au cântat alături de una dintre cele mai importante trupe din istoria rockului românesc, Phoenix. Momentul face parte dintr-un demers mai amplu al Pune Mâna pe Chitară de a apropia muzica de tineri și de a crea contexte în care aceasta să fie trăită împreună, nu doar ascultată.

Comunitatea a fost prezentă și în Piața Mare, prin două concerte dedicate muzicienilor. Concertul TUF TAF a adus în centrul Sibiului comunitatea de tineri toboșari, iar Concertul de Warm-up a reunit aproximativ 300 de chitariști, care și-au făcut încălzirea împreună înaintea Concertului Manifest.

„Când vezi grupurile de chitariști trecute într-un Excel par niște cifre. Când începi însă să te gândești ce este în spatele fiecărui grup, se schimbă complet perspectiva. Sunt foarte mulți minori. Asta înseamnă părinți care se organizează, coordonatori care își asumă responsabilitatea pentru ei, profesori care repetă luni întregi, oameni care caută autocare, trenuri, mașini, cazare de la sute de kilometri distanță.

Unii dintre ei traversează jumătate de țară ca să ajungă la Sibiu. Pentru unii înseamnă drumuri de 8-10-12 ore doar ca să ajungă aici. Și pe noi ne uimește în fiecare an efortul acesta. După ce îți reamintești asta, nu mai vezi doar un concert cu multe chitare. Vezi sute de povești și sute de drumuri care se întâlnesc pentru câteva zile în același loc.” Cosmin Marcu, fondator Pune Mâna pe Chitară

sursa foto: Asociația Culturală PLAY

Concertul Manifest: 1200 de chitariști au cântat la unison

Sâmbătă, 5 septembrie, la Scena de pe Lac din Muzeul ASTRA, a avut loc cel mai mare Concert Manifest din cele 12 ediții de până acum.

Chitariști mici și mari, cu vârste între 4 și 56 de ani, au cântat la unison 18 piese, alături de artiști consacrați precum Antract, Bosquito, Trooper, Adrian Despot, Fără Zahăr și byron.

Ediția din acest an a adus și unul dintre cele mai puternice momente din istoria Concertului Manifest: pentru prima dată după 11 ani de la tragedia din Colectiv, Andrei Găluț, solistul Goodbye to Gravity, a urcat din nou pe scenă, în fața unui ocean de chitariști.

În premieră, Guitar Meeting Academy

O altă noutate a ediției 2026 a fost inaugurarea Guitar Meeting Academy, un spațiu de întâlnire și învățare între artiști, muzicieni și cei care vor să descopere mai mult din lumea din spatele muzicii.

Prin Music Labs, ateliere și conversații aplicate, participanții au putut învăța direct de la oameni cu ani de experiență de scenă și studio și au explorat teme precum chitara, vocea, compoziția, sound-ul, scena și viața reală din jurul muzicii.

La prima ediție Guitar Meeting Academy au participat Gus G., Ronnie Romero, Rini și Roby de la Dirty Shirt, Coiotu’ și Balauru’ de la Trooper, Berti Barbera și Nicu Patoi.

Asociația Culturală PLAY

Patru zile de festival și mai mult spațiu pentru a fi împreună

Pentru prima dată, Guitar Meeting Festival s-a desfășurat anul acesta pe parcursul a patru zile. Pe lângă concerte și activitățile dedicate muzicienilor, programul a inclus Rock Talks, Un om și o chitară, Pune Mâna pe Carte, Playground și Try, Play & Rock, cu ateliere și experiențe pentru copii, adolescenți și adulți.

Unul dintre obiectivele Pune Mâna pe Chitară și Guitar Meeting Festival este tocmai acela de a crea contexte în care generații diferite să petreacă timp de calitate împreună, fizic, departe de telefoane și internet, apropiindu-se de muzică, artă și cultură.

„A venit foarte mult din feedback-ul oamenilor și din felul în care a crescut festivalul. Au apărut mai multe concerte, mai multe ateliere, mai multe întâlniri, mai multe lucruri pe care vrem să le oferim. Și ne-am dat seama că avem nevoie și de timp în care să nu se întâmple neapărat ceva spectaculos. Timp în care oamenii să stea. Să se cunoască. Să stea pe iarbă. Să vorbească. Să meargă la un atelier. Să descopere un artist.

Pentru noi, de fapt, aici este unul dintre focusurile festivalului și partea de «edu» din edutainment. Seara ne distrăm și dansăm, dar ziua vrem să învățăm ceva, să descoperim, să ne bucurăm de viață și, poate, să plecăm puțin mai buni decât am venit.” Cosmin Marcu, fondator Pune Mâna pe Chitară

Asociația Culturală PLAY

Festivalul se încheie, povestea continuă

Guitar Meeting Festival este partea cea mai vizibilă a unei mișcări care se construiește însă pe tot parcursul anului. În spatele scenelor, artiștilor, luminilor și celor 1200 de chitariști reuniți la Sibiu sunt profesori, cursuri, repetiții, copii care învață, întâlniri și comunități locale care țin chitara vie în orașele lor.

Guitar Meeting Festival s-a născut din comunitatea Pune Mâna pe Chitară, iar în jurul acesteia s-a format în timp o comunitate mult mai largă. Dezvoltarea experiențelor oferite publicului merge astăzi în paralel cu munca desfășurată pe tot parcursul anului pentru creșterea și consolidarea comunităților de chitariști.

Dincolo de concerte și activitățile din program, Guitar Meeting Festival este și un loc de întâlnire, în care oamenii au timp să se cunoască, să descopere lucruri noi și să împărtășească experiențe care continuă și după încheierea festivalului.

Aceasta este direcția pe care Guitar Meeting Festival își propune să o dezvolte și în anii următori: să creeze contexte în care muzica, educația, arta și oamenii se întâlnesc firesc și în care experiența unui festival înseamnă mai mult decât concertele de pe scenă.

Asociația Culturală PLAY