Gospodinele de pe Facebook, în atenția Fiscului. „Este ilegal să vinzi prăjituri pe Facebook, Doamne ferește să te trezești cu o salmonella”

Unele persoane fac reclamă prin intermediul rețelelor de socializare, precum Facebook, anunțând că au făcut cozonac și alte prăjituri din dorința de a le vinde. Și nu doar prăjituri se vând prin intermediul rețelelor de socializare!

Foto: Arhiva Mesagerul de Sibiu

Șeful ANAF, Lucian Heiuș, atrage atenția românilor că „o gospodină care vrea să vândă prăjituri sau cozonac prin online, nefiind autorizată, este ilegal ce face”, scrie Monitorul de Cluj.

„Poți să atentezi la sănătatea oamenilor. Nu este legal și toți consumatorii ar trebui să cumpere din magazinele organizate”, a spus el.

ANAF a început verificări la persoanele fizice care vând diverse bunuri

Inspectorii ANAF îi verifică pe cei care au avut vânzări anul trecut de peste 100.000 de euro, nu pe cel care îşi vinde din casă bicicleta copilului, schiurile care au rămas mici, clăparii, a declarat, marţi, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Discutăm de fapte de comerţ care nu sunt autorizate. După ce am făcut acea verificare pe tranzacţiile care s-au făcut, ca urmare a informaţiilor din declaraţia 395 – şi am constatat că sunt peste 20.000 şi cu un volum de aproape 2 miliarde lei, am stabilit un prag de analiză de risc a noastră (…) Am zis să începem cu cei mai mari, cei mai mari fiind o persoană care a vândut prin comerţ online de 44 milioane lei, 9 milioane de euro, şi nu a declarat nimic. Mie mi se pare că omul ăla e şi sărit un pic de pe fix. Cum să vinzi de 9 milioane de euro fără să declari nimic? Este clar că sfidezi orice regulă de bun simţ”, a spus Lucian Heiuş.

Întrebat dacă vor începe verificări şi în rândul gospodinelor care comercializează cozonaci şi alte produse specifice Sărbătorilor Pascale şi care depăşesc acel plafon, preşedintele ANAF a subliniat că românii nu ar trebui să cumpere astfel de produse de la persoane fizice neautorizate.

„O gospodină care vrea să vândă prăjituri sau cozonaci prin online, nefiind autorizată, este ilegal ce face – pentru că poţi să atentezi la sănătatea oamenilor, nu este legal – şi toţi consumatorii ar trebui să cumpere din magazinele organizate. Ştiu că este o practică”, a adăugat Lucian Heiuş.

El a precizat că nu recomandă românilor să cumpere de la persoane fizice care fac reclame pe Facebook şi care nu sunt autorizate şi nu au laboratoare, nu au bucătării care să respecte minime condiţii de igienă stabilite de legislaţia din România.

„Vinde prăjituri de casă dar el, cine ştie, le coace într-un garaj şi le pune după aceea în vânzare şi, Doamne fereşte, te trezeşti cu o Salmonella sau altceva, nefiind înregistrat şi să respecte condiţiile de igienă”, a mai spus şeful ANAF.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*