În data de 13 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva au desfășurat activități specifice pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea accidentelor de circulație.

Foto: IPJ Sibiu
Acțiunile au vizat, în principal, combaterea vitezei excesive, verificarea stării tehnice a autovehiculelor și respectarea normelor privind circulația pe drumurile publice.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au verificat 148 de autovehicule și au aplicat 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 52.679 de lei.
Dintre acestea, 50 de sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea regimului legal de viteză, 5 pentru neportul centurii de siguranță, 1 pentru ITP expirat, 11 pentru defecțiuni tehnice, 1 pentru conducere agresivă, 1 pentru utilizarea necorespunzătoare a luminilor speciale, iar 30 pentru alte abateri la regimul rutier.

Foto: IPJ Sibiu
Totodată, polițiștii au reținut 12 permise de conducere, dintre care 10 pentru depășirea vitezei legale, unul pentru conducere agresivă și unul pentru utilizarea necorespunzătoare a luminilor speciale.
De asemenea, au fost reținute 12 certificate de înmatriculare, ca urmare a deficiențelor constatate.

Foto: IPJ Sibiu
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român – Sibiu și Alba, fiind verificate și aspecte privind starea tehnică a autovehiculelor.
Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva vor continua activitățile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și pentru creșterea siguranței tuturor participanților la trafic.
Exemple semnificative :
La data de 13 august a.c., în jurul orei 10:10 polițiștii din cadrul BPA A1 RM. VÂLCEA – DEVA au depistat pe Autostrada A1, la km 266, un autoturism circulând cu viteza de 201 km/h, limita de viteza 130 km/h.
Șoferul a fost sancționat cu amendă contravențională de 1946.25 lei conform OUG 195/2002 și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării pentru o perioadă de 120 de zile, eliberând dovada fara drept de circulatie.
La data de 13 august a.c., în jurul orei 10:20, polițiștii din cadrul BPA A1 Rm. Vl. – Deva au depistat pe Autostrada A1, la km 325 un autoturism circulând cu viteza de 168 km/h, în zona cu limita de viteza 130 km/h; totodata acesta a adoptat un comportament agresiv în conducere prin utilizarea în mod repetat a semnalelor luminoase cu scopul de a determina nejustificat conducatorul de vehicul care circula în fața sa să elibereze banda de circulatie
Șoferul a fost sancționat cu amendă contravențională de 1081,25 conform OUG 195/2002 și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării pentru o perioadă de 30 de zile.

Foto: IPJ Sibiu
La data de 13 august a.c., în jurul orei 10:00 polițiștii din cadrul BPA A1 RM. VÂLCEA – DEVA au depistat pe Autostrada A1, la km 266 un autoturism circulând cu viteza de 190 km/h, limita de viteza 130 km/h.
Șoferul a fost sancționat cu amendă contravențională de 1946.25 lei conform OUG 195/2002 și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării pentru o perioadă de 90 de zile, eliberând dovada cu drept de circulație.











