Goană nebună după un șofer care a fugit de Poliție

Ieri, în jurul orei 14,45, pe strada Uzinei din localitatea Mârșa, polițiștii rutieri din cadrul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au surprins cu aparatul radar un autoturism condus cu viteză peste limita legală, conducătorul auto refuzând să oprească la semnalul regulamentar al polițiștilor.

FOTO: arhivă Mesagerul de Sibiu

Cel aflat la volan și-a continuat deplasarea încă 200 de metri după care a oprit, a abandonat autoturismul și a fugit.

Prins în scurt timp de către polițiști, a fost identificat, constatându-se că este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 de ani, din orașul Avrig, dreptul său de a conduce fiind suspendat.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*