Ghidul bazat pe inteligență artificială pentru vizitatori va fi lansat oficial în luna august de Muzeul Național Brukenthal

Muzeul Național Brukenthal pregătește lansarea ghidului AI pentru vizitatori, proiect aflat în prezent în fază pilot și care ar putea fi implementat oficial chiar din luna august. Conducerea muzeului consideră că proiectul marchează o premieră pentru instituțiile culturale din România. Managerul muzeului, Raluca Teodorescu, a declarat că proiectul va fi adaptat în funcție de feedbackul obținut în perioada de testare.

(Maria-Antonia OANA)

Foto: Primăria Municipiului Sibiu

„A fost ghidul AI sub formă de pilot, care se va încheia în curând. Forma ghidului va fi adaptată în funcție de raport. Sperăm să avem în august o formă finală a lui și sperăm să fie deja implementat. Abonamentul va fi lunar, pe minute, minute care se pot reporta. Proiectul este mai important decât banii, suntem prima instituție care implementează acest proiect”, a transmis Raluca Teodorescu.

Prețul  biletelor nu va fi modificat

Prețul biletelor nu va fi modificat cel puțin până în luna iulie, tarifele actuale fiind neschimbate din anul 2022. Muzeul Național Brukenthal își propune să crească vizibilitatea atât la nivel local, cât și național. Managerul instituției spune că au fost încheiate parteneriate și dezvoltate relații cu ambasade și institute culturale, iar la nivel local au fost depuse două proiecte dedicate comunității.

„Cele două direcții mari din 2026 au fost creșterea vizibilității locale și naționale. Am încheiat parteneriate, relații cu ambasadele, iar la nivel local am depus două proiecte prin care muzeul ajunge în cartiere. Oamenii trebuie să înțeleagă că sunt parte a muzeului, că există o legătură cu locul în care trăiesc. Sperăm să îi atragem cât mai mult”, a mai spus Raluca Teodorescu.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu

Vizitatorii străini, cei mai numeroși

Conducerea muzeului susține că cei mai numeroși vizitatori au fost turiștii străini, categorie care începe să revină treptat în număr mai mare. Chiar dacă încasările sunt cu aproximativ 10% mai mici comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, reprezentanții instituției afirmă că diferențele au fost compensate prin activitatea din șantierele arheologice.

Conform datelor prezentate de muzeu pentru 2025, veniturile proprii totale au ajuns la 3,20 milioane de lei, în creștere față de 2,66 milioane lei în 2024, iar veniturile din bilete au crescut cu aproximativ 26,5%, până la 2,64 milioane lei. Muzeul a înregistrat anul trecut aproximativ 104.000 de vizitatori plătitori.