Astăzi, 17 septembrie 2026, cu ocazia Zilei Mondiale a Siguranței Pacientului, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu se alătură campaniei globale inițiate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și marchează această zi printr-o serie de gesturi simbolice menite să atragă atenția asupra importanței siguranței pacienților.

Foto: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu
Pe parcursul zilei, personalul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu va purta un simbol portocaliu – banderole portocalii sau fundițe portocalii în piept, ca expresie a solidarității cu pacienții și familiile acestora și a angajamentului întregii echipe pentru o îngrijire medicală sigură și de calitate.

Seara, clădirea Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu va fi iluminată în portocaliu, culoarea asociată la nivel internațional cu Ziua Mondială a Siguranței Pacientului. Prin această acțiune, spitalul transmite în comunitate mesajul campaniei OMS și reafirmă importanța siguranței la fiecare etapă a parcursului medical.
„Safe care for life!” – „Îngrijire sigură pentru întreaga viață!”
În 2026, campania Organizației Mondiale a Sănătății se desfășoară sub tema „Safe care for noncommunicable diseases” – „Îngrijire sigură pentru pacienții cu boli cronice”, având sloganul „Safe care for life!” – „Îngrijire sigură pentru întreaga viață!”. Tema din acest an atrage atenția asupra nevoii de îngrijire sigură pentru persoanele care trăiesc cu boli netransmisibile, afecțiuni care necesită adesea monitorizare, tratament și îngrijire pe termen lung.
Bolile respiratorii cronice se numără printre bolile netransmisibile care afectează milioane de oameni la nivel mondial și care presupun, pentru numeroși pacienți, un parcurs medical de lungă durată. În acest context, siguranța pacientului nu înseamnă doar evitarea erorilor, ci presupune prevenirea riscurilor, diagnostic corect și la timp, tratament sigur, comunicare eficientă, continuitatea îngrijirilor și implicarea pacientului în propriul parcurs medical.

Foto: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu
Potrivit OMS, la nivel global, 1 din 10 pacienți suferă un prejudiciu în timpul acordării îngrijirilor medicale, iar aproximativ jumătate dintre aceste prejudicii sunt considerate prevenibile.
Persoanele care trăiesc cu boli netransmisibile pot fi deosebit de vulnerabile, având în vedere caracterul de lungă durată al afecțiunilor, necesitatea tratamentului continuu și contactele repetate cu sistemul de sănătate.
Faptul că, astăzi, personalul spitalului poartă simboluri portocalii, iar în această seară clădirea va fi iluminată în portocaliu reprezintă un mesaj comun al întregii echipe: siguranța pacientului este o responsabilitate care ne privește pe toți. Este, în același timp, un mesaj adresat pacienților și familiilor acestora că, dincolo de proceduri și protocoale, siguranța, atenția și comunicarea trebuie să fie prezente în fiecare interacțiune și în fiecare etapă a îngrijirii.
„Îngrijirea sigură este o responsabilitate comună. Prin prevenție, comunicare, continuitatea îngrijirilor și implicarea pacientului putem contribui la reducerea riscurilor și la creșterea calității actului medical. Într-un domeniu în care pacienții noștri se confruntă adesea cu afecțiuni care necesită îngrijire pe termen lung, siguranța trebuie să fie prezentă la fiecare etapă a parcursului medical. Astăzi, prin simbolurile portocalii purtate de colegii noștri și prin iluminarea clădirii, dorim să transmitem acest mesaj și comunității din Sibiu”, transmite Cristian Roman, Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Foto: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu
Îngrijirea pacienților cu afecțiuni respiratorii presupune, în multe situații, un parcurs medical complex și de durată, în care fiecare etapă – de la prevenție, diagnostic și tratament până la monitorizare și recuperare – trebuie să se desfășoare în condiții de siguranță.
„Tema din acest an, «Îngrijire sigură pentru întreaga viață», ne reamintește că siguranța pacientului trebuie să fie o preocupare constantă, cu atât mai mult în cazul bolilor cronice, unde îngrijirea presupune un parcurs medical de lungă durată. Pentru noi, fiecare etapă contează – de la diagnostic și alegerea tratamentului până la monitorizare, comunicarea cu pacientul și continuitatea îngrijirii. Marcăm Ziua Mondială a Siguranței Pacientului prin gesturi simbolice, dar mesajul pe care vrem să îl transmitem este unul profund și de zi cu zi: pacientul trebuie să se simtă în siguranță, ascultat și corect informat pe tot parcursul îngrijirii sale. Portocaliul pe care îl purtăm astăzi și în care vom ilumina clădirea spitalului în această seară este, pentru noi, un simbol al acestui angajament”, transmite dr. Lavinia Danciu, director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.
La nivel mondial, OMS încurajează spitalele, instituțiile medicale și comunitățile să ilumineze în portocaliu clădiri și spații publice în data de 17 septembrie, pentru a transmite un mesaj comun privind importanța siguranței pacienților cu boli netransmisibile.
Siguranța pacientului, o responsabilitate de zi cu zi
Pentru anul 2026, OMS evidențiază mai multe direcții importante pentru creșterea siguranței pacienților cu boli cronice:
Prevenție și reducerea riscurilor – identificarea cât mai timpurie a factorilor de risc și aplicarea unor intervenții preventive bazate pe dovezi;
Continuitatea și coordonarea îngrijirii – comunicarea eficientă între profesioniștii din domeniul sănătății și gestionarea în siguranță a tranzițiilor dintre diferitele niveluri și servicii de îngrijire;
Implicarea semnificativă a pacientului – persoanele care trăiesc cu boli cronice trebuie să fie parteneri activi în propria îngrijire, iar experiența lor trebuie valorificată pentru identificarea riscurilor și dezvoltarea unor soluții mai sigure
Anual, la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, unitate sanitară aflată sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu, numărul pacienților internați în regim de spitalizare continuă și spitalizare de zi este de aproximativ 6.000 de persoane.












