Gest impresionant după o colonoscopie la Spitalul Județean Sibiu

O pacientă care a trecut printr-o colonoscopie a dorit să le mulțumească public medicului Dragoș Mocanu și echipei de Gastroenterologie pentru profesionalismul, calmul și răbdarea de care au dat dovadă.

sursa foto: SCJU Sibiu

Gestul ei a venit și cu o donație de 1.000 de lei pentru secție. Mesajul transmis medicului este emoționant.

„CÂND PROFESIONALISMUL ÎNTÂLNEȘTE OMENIA: UN GEST DE RECUNOȘTINȚĂ PENTRU ECHIPA DE GASTROENTEROLOGIE

În spatele unei intervenții medicale reușite se află nu doar competența profesională, ci și empatia și respectul față de omul aflat în nevoie. Doamna Elena Moncea a dorit să își exprime public recunoștința față de domnul doctor Dragoș Mocanu și întreg colectiv al Secției de Gastroenterologie pentru îngrijirea deosebită primită în timpul unei spitalizări de zi.

„Subsemnata Moncea Elena (…) donez suma de 1.000 lei domnului doctor Dragoș Mocanu, pentru susținerea Secției de Gastroenterologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

În data de 05.08.2026 am avut o spitalizare de zi la această secție, pentru efectuarea unei colonoscopii. Intervenția a fost precedată de consultații competente și de sfaturi foarte importante pentru o bună pregătire a procedurii.

În acea zi, domnul doctor a lucrat pe secție în intervalul 8:00–11:00, după care a mers în policlinică pentru consultații până în jurul orei 13:00. A revenit apoi pe secție, și-a mobilizat resursele și, împreună cu 3–4 medici tineri, a efectuat procedura, care s-a desfășurat cu bine.

Apreciez în mod deosebit bunăvoința medicului de a mă ajuta, calmul, răbdarea și competența de care a dat dovadă.

Mulțumesc, domnule doctor!

Mulțumesc întregului colectiv cu care lucrați!”, a redat Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu mesajul femeii.