Gabriel Sandu: „Mi-am cumpărat funcția”. Emil Boc: „Resping categoric asemenea afirmaţii”

Potrivit unor informaţii „pe surse” vehiculate de presa centrală, fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu, arestat preventiv în dosarul Microsoft-EADS, le-ar fi declarat anchetatorilor că pe durata ministeriatului său ar fi finanţat lunar PDL cu sume de circa 300.000 de euro.

Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicatiilor, arestat in dosarul Microsoft-EADS

Gabriel Sandu ar mai fi declarat, în susţinerea solicitării sale de plasare în arest la domiciliu, că i-ar fi înmânat aceşti bani direct președintelui de la acea vreme al PDL, premierul Emil Boc, și că o altă parte din bani ar fi ajuns şi la foştii miniştri Adriean Videanu şi Radu Berceanu, şi la Roberta Anastase.
„Recunosc şi admit, de asemenea, că am acceptat să finanţez partidul şi acţiunile sale, pentru a-mi facilita sprijinul politic şi a-mi menţine funcţia de ministru dar şi poziţia în conducerea centrala PDL”, le-ar fi declarat Sandu procurorilor.
Emil Boc a declarat ieri pentru Mediafax că nu înţelege în ce context şi de ce ar fi făcut Gabriel Sandu o astfel de afirmaţie.
„Resping categoric asemenea afirmaţii, dacă au fost făcute, nu am nicio legătură cu ele şi fac precizarea că, în calitate de prim-ministru, cu ocazia remanierii guvernamentale, l-am remaniat pe Gabriel Sandu din funcţia de ministru al Comunicaţiilor. Din acest punct de vedere, dacă ai fi primit bani de la cineva pentru partid, cum l-ai fi remaniat? Nu înţeleg în ce context şi de ce a fost făcută o astfel de afirmaţie. Ce pot să certific este că nu are niciun fel de suport real”, a spus Boc.
În dosarul Microsoft, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu de luare de mită şi spălare de bani.
Gabriel Sandu a fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura