Furt într-o locuință din Rășinari: poliția a reținut o femeie de 38 de ani din localitate. VIDEO

O femeie de 38 de ani din Rășinari a fost reținută ieri și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba, după ce ar fi furat bunuri dintr-un imobil de pe strada Dealului din localitate.

„În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 02 mai a.c., în jurul orei 15:00, o femeie, în vârstă de 38 de ani, din Rășinari, ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un imobil situat pe strada Dealului, din localitatea Rășinari”, transmite IPJ Sibiu.

Pe baza materialului probator, femeia a fost reținută pentru 24 de ore. Ulterior a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Femeia beneficiază de prezumția de nevinovăție.