Funcționarii de la APIA Sibiu au continuat protestele. Astăzi pichetează sediul Ministerului Agriculturii! | ACTUALIZARE

Inechitățile salariale reprezintă principalul motiv pentru care angajații APIA Sibiu se află în cea de-a cincea zi de proteste.

Lucrătorii APIA Sibiu au început protestele joi, 16 noiembrie, împotriva anticipatei scăderi a salariilor din luna ianuarie 2018, potrivit Legii 153/2017. Protestele au continuat la Centrul Județean Sibiu și la centrele locale APIA din județul Sibiu, vineri, luni și marți, iar astăzi funcționarii sibieni, împreună cu colegii lor din celelalte județe, au plecat la București, pentru a picheta sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. „Din toate județele se deplasează la miting câte un grup de funcționari”, au anunțat aceștia.

Funcționarii sibieni consideră că este o nedreptate să se scadă salariile și să existe o diferență de salarizare între aparatul central și structurile din teritoriu, întrucât sunt organizați într-o singură instituție care implică aceleași condiții de studii, treaptă profesională, gradație, vechime în funcție și aceleași condiții de muncă, iar activitatea din teritoriu aduce un aport important agenției. Lucrătorii din APIA susțin ferm că, prin acest protest, nu se dorește afectarea fermierilor în nici un fel, ci doar menținerea drepturilor salariale acordate.

ACTUALIZARE: Ministrul de resort, Petre Daea, a susţinut că nu înţelege de ce unii angajaţi îşi părăsesc locul de muncă pentru a „căuta ceea ce au” şi a afirmat că aceştia sunt plătiţi la zi „cu retribuţii respectabile şi meritate”. ” stăzi le promit celor de la APIA să stea liniştiţi şi să muncească în folosul şi pentru fermieri, pentru că sunt plătiţi astăzi şi sunt plătiţi la zi. Au niveluri de retribuţii respectabile şi meritate. Este păcat să căutăm în sacul altuia când în geamantanul tău nu ai introdus efortul zilnic şi lacrima de sudoare care merită pentru a putea să răspunzi. Ai ceva în geamantan? Da! Munca, respectul, atitudinea corectă, iar cel ce vă vorbeşte a avut tot timpul grijă să-i respecte pe toţi şi să nu promită ceea ce nu poate face, dar să facă ceea ce s-a stabilit. Am stabilit acest drum, mergem împreună”, a afirmat Daea, după aproape patru ore de protest. 

Angajații APIA Sibiu spun că au răspuns întotdeauna solicitărilor MADR și APIA Central, indiferent de oră sau zi din săptămână în vederea îndeplinirii sarcinilor în ritmul și condițiile impuse pentru respectarea angajamentelor asumate față de fermieri.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, de la înfințare și până în prezent, a atras fonduri de aproximativ 20 de miliarde de euro pentru fermierii din România, adaugă aceștia.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura