Fotoclubul „Orizont”, la 45 de ani

În perioada 1-14 septembrie, Turnul Sfatului va găzdui o expoziție aniversară a membrilor Fotoclubului „Orizont”, ce va fi vernisată sâmbătă, 1 septembrie, la ora 16.00.

Cu această ocazie va fi lansat albumul aniversar “Fotoclubul Orizont la 45 de ani”, album ce conține imagini de colecție a membrilor.

Înființat în 1973, la inițiativa unui grup de fotografi amatori, Fotoclubul „Orizont” din Sibiu s-a manifestat la început destul de timid, prin expoziții personale și colective relativ modeste. Cu timpul, organizația a evoluat, întrând în circuitul național și apoi internațional al mișcării fotografice. Astfel, în palmaresul Fotoclubului „Orizont” s-au strâns sute de premii și mii de participări la saloanele fotografice naționale și internaționale.

Organizațiile fotografice internaționale au acordat  membrilor fotoclubului, datorită rezultatelor obținute de-a lungul anilor, titluri onorifice precum AFIAP, EFIAP, PSA, Hon. FPSG, Hon. Blick etc.

Pe lângă aceste succese, Fotoclubul „Orizont” a jucat un rol important în promovarea fotografiei locale și naționale, întrucât gruparea sibiană a deschis drumuri noi în relațiile cu structuri similare, acordând sprijin și altor fotocluburi din țară, pentru a se lansa în circuitul național și internațional. În acest sens, pot fi amintite saloanele internaționale de la Brașov și de la Oradea, recunoscute în lume ca evenimente importante pentru mișcarea fotografică actuală.

Începând din 1982, Fotoclubul „Orizont” organizează Salonul Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu. Statisticile arată că, încă de la prima ediție, au fost jurizate peste 35.000 de lucrări fotografice venite de pe întregul mapamond.

Primele 10 ediții ale Salonul Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu au fost coordonate de fondatorul Fotoclubului „Orizont”, Gheorghe Lăzăroiu, omul care și-a pus întreaga viață în slujba fotografiei artistice și a promovării ei. A urmat o perioadă în care activitatea fotoclubului a fost revigorată de Casa de Cultură a Studenților din Sibiu, prin entuziasta directoare a acestei instituții, Liliana Popescu.

Acum, când Fotoclubul „Orizont” împlinește 45 de ani, Salonul Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu a ajuns la cea de-a 19-a ediție. Este un bun prilej să urăm fotografiei sibiene „La mulți ani!”.

Evenimentul este organizat de Fotoclubul Orizont în parteneriat cu Casa de Cultură a Studentilor Sibiu și este co-finanțat de Primăria și Consiliul Local Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu.

Membrii Fotoclub ORIZONT

  • Adina IARU
  • Adrian BUGARIU
  • Alexandru LUPAȘCU
  • Andrei BUTA
  • Bianca BOGDAN
  • Claudiu Fabian MILEA
  • Dan KAMNER
  • Daniel BĂLȚAT
  • Dragoș CHIRIȚESCU
  • Dumitru RADU
  • Eduard EGRI
  • Fred NUSS
  • George ISTRĂTESCU
  • Gheorghe LĂZĂROIU †
  • Gheorghe ȘERBAN
  • Jiexiong YE
  • Louis GUERMOND
  • Mara Ștefana PETROVICI
  • Marcel BACIU
  • Ovidiu MATIU
  • Radu STĂNESE
  • Răzvan PLETERIU
  • Sebastian FLOARE

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura