„Uite rățușteleee! Vin rățuștele!” – au strigat cu entuziasm sute de copii care au participat luni, de Ziua Copilului, la una dintre cele mai îndrăgite tradiții ale Sibiului: Cursa de Rățuște de pe râul Cibin.

sursa foto: Mesagerul de Sibiu
Ajunsă la cea de-a IX-a ediție, competiția caritabilă a adunat familii întregi pe malurile râului, unde cei mici și-au urmărit cu emoție favoritele într-o cursă spectaculoasă desfășurată între Podul Neculce și Podul de la Piața Cibin.
Nu mai puțin de 4.000 de rățuște de cauciuc au fost lansate în apele Cibinului, transformând râul într-un adevărat covor galben plutitor. Copiii au alergat de-a lungul traseului, însoțiți de părinți și bunici, încercând să urmărească parcursul rățuștelor până la linia de sosire.
După o întrecere urmărită cu sufletul la gură, prima care a trecut linia de finish a fost rățușca cu numărul 243, spre bucuria câștigătorului marelui premiu.
Cea mai dificilă misiune: recuperarea celor 4.000 de rățuște
Dacă pentru participanți cursa a însemnat distracție și emoție, pentru voluntarii aflați la sosire provocarea a fost una cu adevărat serioasă. Aceștia au avut misiunea de a recupera din apă toate cele 4.000 de rățuște ajunse la finalul traseului.
Înarmați cu plase și multă răbdare, voluntarii au „pescuit” fiecare rățușcă, astfel încât niciuna să nu rămână în albia râului.

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

sursa foto: Mesagerul de Sibiu
Distracție cu un scop caritabil
Dincolo de atmosfera de sărbătoare, evenimentul a avut și un important scop caritabil. Fondurile obținute prin adoptarea rățuștelor vor fi direcționate către elevii Liceului de Artă Sibiu, pentru achiziționarea de instrumente muzicale, materiale pentru desen și sculptură și alte echipamente necesare activităților artistice.
Organizatorii, Rotaract Sibiu, au transmis că fiecare rățușcă adoptată contribuie direct la susținerea tinerilor talentați aflați la început de drum și la dezvoltarea educației artistice din Sibiu.
Cu mii de participanți, râsete de copii și sute de aparate foto îndreptate spre apele Cibinului, ediția din acest an a demonstrat încă o dată că Cursa de Rățuște rămâne unul dintre cele mai îndrăgite evenimente dedicate Zilei Copilului din Sibiu, îmbinând distracția cu generozitatea și spiritul comunitar.

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

sursa foto: Mesagerul de Sibiu













