FOTO. VIDEO: Premieră la FITS: Prima ediţie pictată şi desenată live de elevii Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu

Pentru prima dată în istoria de 30 de ani a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), ediţia de acest an va fi una pictată şi desenată zilnic, de elevi ai Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu, coordonaţi de profesorii Lavinia Creţu şi Cătălin Precup.

OTO: Scoala Populara de Arte si Meserii Ilie Micu

„Dragi sibieni, în curând începe la Sibiu, cel mai mare festival de teatru, un festival de renume mondial. Vreau să mulţumesc domnului director al Teatrului Naţional „Radu Stanca”, Constantin Chiriac, preşedinte al acestui festival, pentru invitaţia şi pentru provocarea pe care ne-a lansat-o în acest an, pentru Şcoala Populară de Arte şi Meserii, pentru cei mai talentaţi elevi de la Clasa de pictură. Timp de zece zile, din 23 iunie şi până în 2 iulie, elevii noştri vor picta în locaţii diferite, iar la finalul acestui festival, toate momentele inedite, surprinse din spectacole, se vor concretiza în cadrul unei expoziţii, pe care am numit-o sugestiv „Miracolul unei zile”. Vă invităm să ne fiţi alături şi ne acordaţi votul dumneavoastră de încredere! Reamintim că, în cadrul acestui festival vor fi prezenţi cei mai talentaţi elevi ai Cursului nostru de pictură. Nu uitaţi: în 23 iunie vă aşteptăm!”, a declarat managerul Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu, Alina Vintilă.

Imagini de Izabela Paulescu

Astfel, vineri, publicul de la FITS are ocazia să vadă de la ora 19.15, pe strada Cetăţii din Sibiu, nu doar Festivalul Statuilor Vivante, ci şi şase elevi ai Şcolii Populare de Arte şi Meserii, cu şevalete, pictând spectacolul. Raul Tedor, Felicia Drăghici, Marilena Popa, Maria Veştemean şi Liviu Ovidiu Harju, ajutaţi şi de voluntari ai Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu vor picta statuile vivante de la FITS.

Tot începând de vineri, iubitorii de artă sunt aşteptaţi la parterul Bibliotecii ASTRA din Sibiu, unde va fi vernisată la ora 17:00, expoziţia „Miracolul unei zile”, cu lucrări ale elevilor Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu. După terminarea ediţiei din acest an a FITS, cele mai reuşite lucrări executate în cele zece zile, vor fi prezentate publicului în cadrul unei expoziţii care va fi anunţată ulterior.

Tot în premieră, în acest an, la FITS, Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu va colabora cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu.

Participarea Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu la FITS face parte din Sezonul sibian.

Acţiunile Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu sunt posibile cu ajutorul Consiliului Judeţean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*