FOTO-VIDEO Evan Vintilă a câștigat prima etapă a CN de karting

Evan Vintilă a fost performerul sibienilor în prima etapă a Campionatului Național de karting desfășurat în weekend pe Circuitul AMC Kart din București. A câștigat ambele curse în cadrul Clasei Mini ROTAX, acumulând primele 50 de puncte din acest sezon în Clasamentul General.

foto: facebook/Federatia Română de Karting

Tânărul reprezentant al clubului Sibiu Racing Team, trecut anul acesta la clasa Mini Rotax, a făcut curse excelente în ambele zile de concurs, câștigând la peste 7 și respectiv 3 secunde față de ocupanții locurilor secunde.

Victorios în Cupa României la clasa Junior ROTAX (piloți între 13 și 15 ani) în urmă cu numai 2 săptămâni, Mircea Marco Pătru, tot de la Sibiu Racing Team, a terminat pe locul 7, având probleme în cea de-a doua manșă, după un loc 5 în prima zi de concurs.

O clasare pe podium a reușit în schimb David Toma, de la Road Runner Racing Team Sibiu, locul 3 la Senior ROTAX. Acesta i-a avut parteneri de întrecere, printre alții, pe coechipierii Mihai Bogdan Bogoiu – locul 11 și Rareș Iustin Marți – locul 17. Cu toții au asistat la un carambol spectaculos în prima manșă, niciunul nefiind implicat direct.

foto: facebook/FRK

Road Runner Racing Team Sibiu a avut în weekend nu mai puțin de 10 piloți înscriși la mai multe clase. Pe lângă cei trei de la Senior ROTAX, au rulat pe pistă:

Daniel Sergiu Tudor, locul 14 la Clasa Promo BB, care a fost urmat de coechipierul său Dragoș Emilian Bexa

– La Micro ROTAX, Ștefan Cristian Țânțar a urcat pe locul 6, iar Casian Gligor pe locul 9

– La Junior ROTAX, Nicolae Popa a terminat pe 10, iar Sebastian Alexandru Vasile pe locul 14

– La Mini ROTAX, clasă câștigată de Evan Vintilă, Cristian Popa Comăniciu s-a clasat pe 10.

Vezi toate rezultatele din prima etapă a CN de karting, AICI

Mihai Bogoiu a terminat pe 11 (foto: facebook/FRK)

Articol de Dan GREAVU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*