Vechimea satului Arpașu de Jos a fost marcată sâmbătă, 2 septembrie, și duminică, 3 septembrie a.c., de arpășenii adunați în vatra satului când au sărbătorit împreună 800 de ani de la prima atestare documentară a localității lor.
Primăria și CL Arpaș au organizat două zile de activități culturale în care s-au prezentat tradițiile, obiceiurile și istoria satului. Au fost implicate în eveniment biserica, școala și personalitățile locului. Ca în nicio altă localitate, la Arpaș sătenii au avut șansa să afle legende și istorii nemaiauzite de la dr. Gheorghe Ovidiu Șerbu care a scris monografia satului în două volume. Sub titlul sugestiv, ,,Arpașu de Jos. Un sat în istorie…Istoria unui sat“, volumele prezintă istoria satului prin documente oficiale, dar și prin poveștile transmise oral din generație în generație. O muncă de durată și o cercetare laboriasă au dus la finalizarea Monografiei Arpașului de Jos, care a fost lansată în cadrul acestui eveniment. Autorul, Gheorghe Ovidiu Șerbu, medicul satului vreme de 40 de ani, a fost aplaudat la scenă deschisă, iar fiecare participant a primit câte un exemplar pe care să-l studieze și să-l păstreze în biblioteca proprie.
În prima zi a festivalului, la casa de cultură a fost prezentată o expoziție a portului popular semnată de Ioan Tămâian, iar seara a fost prezentat filmul documentar ,,Arpașu-800“. Duminică, toată suflarea satului, îmbrăcată în port popular, a participat la liturghia de la Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului“. Pe traseul de la biserică până la casa de cultură a fost organizată parada portului popular unde participanții au putut admira cele mai vechi costume populare specifice satului Arpașu de Jos. A urmat prezentarea istoriei localității de dr. Gheorghe Ovidiu Șerbu, fiu al satului. Pe scena casei de cultură au urcat apoi artiști și formații de dansuri populare care au susținut un frumos spectacol folcloric. Corurile bisericești din Arpașu de Jos și din Arpașu de Sus au prezentat pricesne, iar Ansamblul ,,Comorile Arpașului“ a prezentat un purpuriu de jocuri populare. Artiștii Antonia Bogdan, Ioana Brad, Cristina Posa, Traian Stoiță, Camelia Cosma Stoiță, Adina Roșca, Cătălin Doinaș, Răzvan Năstăsescu, Geanina Gavrilă, Dorinel Gavriluț, Daria Cârțoroșan, Sonia Cârțoroșan, Maria și George Farcaș, Geanina Pătrînjel au încântat publicul prin cântecele populare. Au impresionat, de asemenea, Ansamblul de dansuri Cârțișoara și Ceata Junilor, potrivit Monitorul de Făgăraş.
Primarul comunei: ,,Istoria noastră merge mai departe și o vom spune generațiilor viitoare“
,,Atmosfera de sărbătoare a 800 de ani de vechime a satului se simte prin portul popular pe care l-am prezentat prin parada de la biserică până la căminul cultural, incursiunea în istoria satului făcută de domnul doctor Șerbu prin lansarea de carte, toate ne-au dus în urmă cu foarte mulți ani. Ne dăm seama că Arpașu prin scripte atestă că are peste 800 de ani de când există. Observăm schimbările atât la nivel național, dar și local, iar preocupările oamenilor sunt mai mult pentru cotidian, pentru ziua de astăzi și ziua de mâine și nu ne place să mai răscolim prin istorie, să vedem de unde provenim și cine sunt strămoșii noștri. Oamenii nu mai prea sunt atrași de rădăcinile noastre, adică cine am fost și cine suntem, dar prin efortul celor care iubesc satul și istoria lui, reușim să ducem mai departe portul popular, obiceiurile și tradițiile. Istoria noastră merge astfel mai departe și o vom spune generațiilor viitoare“ a spus primarul comunei Arpaș, Constantin Aurelian Văcariu.
Dr. Gheorghe Șerbu, autorul Monografiei satului Arpașu de Jos: ,,La venirea ungurilor românii erau proprietari în aceste locuri“
,,Vechimea satului Arpaș se pierde în negura timpului. Sunt documente care arată că în jurul anului 105 i.H. era aici o cetate care a fost distrusă de romani, dar au rămas numeroase vestigii care au fost scoase la lumină printr-un șantier arheologic prin anii 1950 și atestă acest lucru. Prin anii 800 vin aici pecinegii, la Olteț (Beșimbav) și Arpaș erau cele mai mari colonii de pecinegi. De la 1223 sunt multe documente care atestă continuitatea românilor aici și că la venirea ungurilor românii erau proprietar în aceste locuri. Documentarea acestor volume a fost o muncă foarte plăcută, știam de la bunici multe povești despre Arpaș și am ținut să le scot la lumină, dar și să se certifice prin documente. Cele două cărți conțin și multe povești transmise din generație în generație care n-au putut fi dovedite prin documente însă sunt povești plauzibile. Eonomic , Arpașu a zvâgnit în Țara Făgărașului când la 1850 s-a obținut la Viena licență pentru târguri. Se organizau două târguri pe lună și patru târguri pe an de animale. Patru arpășeni conduși de Gheorghe Lupșor, care știa și ungurește, și-au petrecut săptămâni în șir la poarta împăratului până au obținut aceste licențe, care nu existau în toată Țara Făgărașului. Arpașu de Jos a fost deosebit până la război pentru că s-a orientat, a construit 3 mori, pod peste Olt, toată populația de peste Olt până la Agnita venea la Arpaș pentru că nu aveau apă, nu aveau mori, Am citit într-o carte scrisă de un om din Chirpăr, a avut o strofă: ,,Și-apoi ca mândru copilaș/Mergeam la moară la Arpaș“. Era un sat ca dintr-o poveste! Moara nu mai este astăzi. Sătenii au fost foarte interesați de aceste volume. Au fost persoane în vârstă care au aflat de multe lucruri pe care le uitaseră, au fost tineri care au aflat lucruri despre bunicii și străbunicii lor. Dar cel mai bine cred că a fost primită cartea în SUA pentru că am cuprins date despre migrația peste Ocean, are o listă cu 200 de arpășeni decedați în SUA, cu poreclele lor, cu locul unde au fost înmormântați, persoane născute în America, dar care n-au mai păstrat legătura cu țara, iar după porecla bunicilor au stabilit legături cu rudele de aici“ a explicat dr. Gheorghe Ovidiu Șerbu, autorul volumelor.
,,Era un sat ca dintr-o poveste!“
Era în vremea regelui Andrei al II-lea al Ungariei, la 1223, când denumirea satului Arpaș apărea pentru prima dată într-un document emis de cancelaria acestuia pentru călugării cistercieni veniți din Franța (Dijon) care urmau a se stabili pe partea stângă a Oltului, la Cârța. Călugării au luat atunci din terenurile vlahilor existenți în aceste locuri. Se întâmpla cu 800 de ani în urmă. Documentul este stipulat în primul volum al monografiei satului Arpașu de Jos semnat de dr. Gheorghe Ovidiu Șerbu, denumit ,,Arpașu de Jos. Un sat în istorie…Istoria unui sat“.
„Trebuie să spun ce știu despre istoria Arpașului; ea nu face parte doar din istoria Țării Făgărașului, ci și din Istoria Neamului Românesc. Dar, nici istoriile (poveștile arpășenilor, de aici sau de peste Ocean) nu sunt lipsite de importanță. Ele au făcut parte din viața multiseculară a acestei comunități de oameni de ispravă”.
Medicul arpășenilor, ajuns la vârsta senectuții, a ținut să lase urmașilor o istorie a satului în care s-a născut și a trăit deși a promovat Arpașu și România, de-a lungul vremii, și în presa străină. Chiar în debutul primului volum titrează răspunsul dat unei echipe de reporteri de la canalele franceze de radio și tv, care poposiseră în sat pentru a afla opiniile localnicilor despre intrarea României în Uniunea Europeană.
,,Noi suntem latini și nu ,,devenim europeni“, ci redevenim europeni. Contactul nostru cu Europa s-a făcut la începutul primului mileniu al erei noastre, odată cu venirea aici a legiunilor Împăratului Traian, de la Roma. Apoi, încă din Evul Mediu târziu ,,gura de aer“ a noastră spre Europa a fost reprezentată de Franța. Marii oameni ai acestui popor s-au format la Paris și și-au adus contribuția la cultura franceză europeană: Emil Cioran, Eugene Ionescu, Constantin Brâncuși, Tristan Tzara, Anna de Noailles-prințesă Brâncoveanu, Elvira Popescu și alții“.
Volumul I dezvăluie vechimea satului undeva în perioada dacică în locul denumit ,,Cetățuia“. După documentul de la 1223 emis de cancelaria regelui Andrei al II-lea al Ungariei, denumirea de Arpașu apare și într-un document emis la 1384 la cancelaria lui Mircea cel Bătrân, la Târgoviște. Sunt menționate în acest document și 17 familii de țigani cu corturi. Autorul și-a cercetat în SUA codul genetic pentru a determina originea neamului său. ,,86,7% Balcanic, Estul Europei, 8,6% Italia de Sud, 4,7% Evreu Așkenazi“ menționează autorul în primul volum. Aici sunt amintite familiile innobilate prin diplome semnate de M. Apafi și regele Sigismund, dar și prima migrație a sătenilor, 1713 și 1723, în Țara Românească din cauza asupririi ungurești, cea oficială și cea practicată de ,,domnul de pământ“, contele Iosif Teleki. Boierii arpășeni n-au mai suportat asuprirea și s-au plâns împăratului, scrie autorul. Sunt prezentate recensămintele găsite în documentele de la 1721, 1733, 1750, 1762, 1766 și 1850. ,,La 1850 era o populație de 903 persoane, români 826, maghiari 6, sași 1, germane 15, țigani 530“.Autorul menționează târgurile organizate în sat după 1800: târgurile de porci la 1 și 15 ale fiecări luni și cele de animale de 4 ori pe an, la 21 martie, 4 iulie, 21 septembrie și 9 octombrie, la care veneau localnici de pretutindeni pentru a face negoț. Semnatarul monografiei prezintă realizarea satului după primul război mondial, contruirea podului de peste Olt, prin vânzarea lemnului din pădurea satului. A rezistat podul până când a fost construit barajul de la Noul Român, prin 1980. Trei mori au fost funcționale în sat, scrie autorul, la care veneau săteni și de pe Ardeal să le folosească: moara de din sus, moara din centru, pe vale în jos și alta, pe drumul gării. ,,A mai fost o moară de hârtie construită de groful Teleky, în afara satului, lângă pârâul Roghinii“. Sunt prezentate capitole separate despre școală, sănătate, folclor, personalități, alegeri electorale, război, rezistența anticomunistă, dar și despre Arpașu de peste Ocean. În volumul II, autorul a rezervat un capitol pentru a cuprinde, spre neuitare, regionalismele folosite la Arpașu de Jos, un mic dicționar local. N-au fost uitate de autor legendele satului și dramele unor localnici. Dr. Gheorghe Șerbu încheie volumul II cu fotografii vechi și noi despre viața și activitatea satului Arpașu de Jos.
