Foto/Video. Casa Muzeală Vatra Satului Săcădate a devenit punte între satul românesc și inima Australiei.

Casa Muzeală „Vatra Satului Săcădate” a primit, săptămâna trecută, vizita unor doamne care au venit tocmai din Australia.

Casa Muzeală Vatra Satului Săcădate a devenit punte între lumi — între satul românesc și inima Australiei. Săcădățenii au avut bucuria de a primi un grup de femei curioase, deschise și dornice să cunoască viața de odinioară de la sat, iar oaspeții s-au bucurat de atmosfera megică a satului românesc de odinioară.

foto: Asociația Vatra Satului Săcădate

„Le-am întâmpinat cu emoție și drag, le-am povestit despre munca noastră în cadrul asociației și le-am oferit câteva momente desprinse din șezătorile de altădată: am strigat, am cântat, am jucat. Cu ajutorul femeilor din șezătoare, au învățat să țeasă la război, să lucreze cu andrelele și croșeta, ba chiar au desfăcut „boane de cucuruz” cu desfăcătorul de mână, râzând și mirându-se ca niște copii.
Vizita a continuat la biserica ortodoxă din sat, unde părintele paroh le-a împărtășit cu căldură istoria locului și spiritul comunității noastre.
La final, s-au bucurat de un prânz tradițional românesc, învăluit într-o atmosferă caldă, cu muzică autentică și oameni cu suflet mare.
Cu greu s-au despărțit de noi, iar cuvintele lor pline de recunoștință și admirație ne-au emoționat profund. Ne-au dat încredere că munca noastră are rost, că rădăcinile noastre sunt frumoase și că merită împărtășite lumii.
Mulțumim, dragi oaspete, că ați ales să ne cunoașteți! Sufletul satului nostru e mereu deschis pentru cei care-l caută cu inima!, a explicat Anca Groza președinta Asociației „Vatra Satului Săcădate”.