FOTO. Triada eMTB a trecut munții – la propriu și la figurat

Primele zile din septembrie au fost dedicate în exclusivitate bicicletelor asistate electric. A 2-a ediție a Triadei eMTB Xperience a adus noutăți în privința traseelor dar și mici ajustări ale conceptului în urma experienței de anul trecut.

Foto: Tibi Hila și Traian Olinici

Prolog plus 6 probe speciale, în total 52 de kilometri cu 3.730 de metri de urcare și 3.560 de metri de coborâre. Asta în afară de segmentele de legătură. Paddock-ul evenimentului a fost amenajat pe Valea Avrigului, la Pensiunea Brândușa.

O premieră în istoria de 12 ani a seriei Triada MTB a fost traversarea Munților Făgăraș.

Sâmbătă 2 septembrie traseul i-a dus pe participanți din Valea Oltului în Valea Avrigului, peste creasta Munților Făgăraș, pe drumuri încărcate de istorie dar și pe poteci perfecte de dat cu bicicleta la vale. Cabana Suru a oferit concurenților un moment de relaxare între 2 probe speciale. După încărcarea bateriilor au urmat alte 2 probe desenate pe versanții Văii Avrigului, o zonă cu mare potențial pentru practicarea mountain biking-ului.

Ultima zi a fost dedicată urcării la Cabana Bârcaciu și coborârii pe Drumul Tunurilor, două obiective de neratat pentru cei care vin cu eBike-ul în zonă.

La final cei mai buni la cele 3 categorii de concurs au fost:

Feminin Open

Locul 1 – Karina Kubat

Locul 2 – Adriana Neaga

Locul 3 – Raluca Voinea

Masculin 18-40 ani

Locul 1 – Patrick Pescaru

Locul 2 – Martin Wallmen

Locul 3 – Sebastian Dudaș

Masculin peste 40 ani

Locul 1 – Sergiu Pâcă

Locul 2 – Lucian Neaga

Locul 3 – Andrei Adam

Triada eMTB Xperience nu a fost o competiție ușoară, chiar dacă bicicletele sunt asistate electric. Dimpotrivă, din punct de vedere fizic au fost 3 zile foarte solicitante, cu secțiuni unde concurenții au fost nevoiți să împingă bicicletele, chiar și la coborâre. De asemenea cea mai mare parte a probelor speciale s-au desfășurat pe trasee foarte tehnice unde abilitățile de control al bicicletei au avut un rol important. Și nu în ultimul rând partea tehnică a jucat un rol esențial, fiind necesar un bun suport tehnic pentru cele 3 zile în care bicicleta este supusă unui stres foarte mare.

Este o disciplină nouă care și la nivel mondial încă își caută formatul ideal.

Triada eMTB Xperience este un eveniment organizat de PlayBike ProCycling Team.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*