FOTO. Tradiția merge mai departe! Locuitorii din Tălmăcel și-au sărbătorit și în acest an Ionii

„Udatul Ionilor” de la Tălmăcel este un obicei unic în România și datează încă din 1918.

FOTO: Mesagerul de Sibiu

Și în acest an, în ciuda vremii ploioase Ionii au fost cinstiți așa cum se cuvine în micul sat de sub munte.

Sărbătoarea este pregătită cu mult timp înainte, încă din zilele Crăciunului. Pentru această zi specială călărașii își împodobesc caii cu chindee (ștergare), ciucuri, steaguri tricolore și flori, iar junii și junesele satului se ocupă de carul alegoric tras de boi. În Ajunul Bobotezei, preotul sfințește apele, dar și animalele care se pregătesc pentru paradă.

Ziua a început creștinește, cu slujba dedicată Sfântului Ioan Botezătorul. Ca în fiecare an, localnicii s-au strâns la biserica din sat unde s-au rugat ca anul ce tocmai a venit să fie unul bun și roditor.

După încheierea slujbei din lăcașul de cult, călărașii, junii și junesele, îmbrăcați în straie populare, pleacă în alai din capul satului spre biserică, unde sunt întâmpinați de ceilalți participanți la eveniment. Râul este locul cel mai important în această zi, deoarece aici se „udă” sărbătoriții zilei. Conform tradiției, primul care este scăldat în apă este preotul, urmat de primar. Atât primarul Ioan Oancea, cât și viceprimarul Ioan Opincariu au fost udați astăzi în cinstea celebrării zilei onomastice.

„Udatul Ionilor” este cea mai importantă tradiție din zonă, deoarece aceasta marchează încheierea sărbătorilor de iarnă și începerea unui nou an. Conform tradiției, odată cu atingerea apei râului, Ionilor li se iartă păcatele din anul tocmai încheiat.

După ce toți Ionii și Ioanele satului au fost udate, în piața din mijlocul satului s-a încins o horă la care a participat toată suflarea obștei de la cei mai tineri la cei mai în vârstă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*