FOTO: Toamna aduce olari din toată țara la Sibiu

Peste 120 de olari și familii de meșteri sunt așteptați sâmbătă 2 septembrie și duminică 3 septembrie 2023 la cea de-a 57-a ediție a Târgului Olarilor de la Sibiu. Manifestarea este organizată de Consiliul Județean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Muzeul ASTRA, fiind o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

 

Foto: organizatori

La sfârșitul acestei săptămâni, Piața Mare din centrul Sibiului redevine locul de întâlnire pentru olari ce lucrează lutul urmând vechi tehnici deprinse la roată și pentru ceramiști care promovează noi modele decorative.

Totul se întâmplă la Târgul Olarilor, manifestare etalon ajunsă la cea de-a 57-a ediție, prin care sibienii și turiștii pot lua pulsul olăritului contemporan și pot achiziționa atât obiecte utilitare, cât și decorative, realizate din lut. Astfel, nu vor lipsi oalele și ulcele, blidele, cănile de vin sau țuică, vasele pentru sarmale, decorațiunile cu motive florale sau abstracte, cahlele, podoabele, statuetele și machetele de case tradiționale.

Interactivitatea va defini și această ediție a Târgului Olarilor, căci, respectând tradiția, meșterii vor oferi demonstrații la roata olarului și vor invita vizitatorii să încerce chiar ei să modeleze lutul sau să îl picteze, în cadrul atelierelor deschise atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Târgul Olarilor este unul dintre cele mai apreciate evenimente de cultură tradițională din Sibiu, demonstrând că vechea utilitate de spațiu comercial a Pieței Mari e încă actuală și demonstrând, totodată, că unul dintre cele mai vechi meșteșuguri – olăritul – e viabil și în secolul al XXI-lea.

Târgul Olarilor poate fi vizitat în Piața Mare din Sibiu, în 2-3 septembrie 2023, orele 8-22.

Acțiunile CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Judeţean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*