FOTO Secția „Chirurgie I” a fost modernizată cu fonduri europene (CP)

Toate lucrările de modernizare și eficientizare energetică a Secției „Chirurgie I” din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu (SCJU Sibiu) au fost încheiate, astfel încât un nou spațiu medical va fi, în curând, reintrodus în sistemul județean de sănătate. Toate saloanele sunt climatizate și au acces direct la grupurile sanitare. Compania „Romgaz” a sprijinit financiar lucrările de finisaj interior.

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Secția „Chirurgie I” dispune de 11 saloane, o sală de tratament și un oficiu, toate trecând prin ample lucrări de modernizare.

Au fost înlocuite rețelele de alimentare cu apă și de canalizare, instalația electrică, iar grupurile sanitare au fost complet reabilitate, fiecare pacient având acces la acestea direct din salon.

Separat, aparținătorii pacienților au la dispoziție o toaletă cu acces din holul central.

Pentru confortul pacienților a fost instalat un sistem de climatizare automatizată și unul de tip „nurse call” care permite comunicarea directă bolnav – asistent.

Pereții exteriori ai clădirii au fost termoizolați, iar geamurile și ușile înlocuite. În întreaga secție a fost instalat un sistem integrat de supraveghere și semnalizare la incendiu.

În cadrul lucrărilor de la Secția „Chirurgie I”, au fost modernizate inclusiv cinci cabinete pentru investigații medicale aparținând Compartimentului „Endoscopie”, aflat în imediata apropiere.

Toate aceste lucrări au fost cuprinse într-un proiect mai amplu de reabilitare a unor spații aparținând SCJU Sibiu, care a mai inclus alte trei secții: „Chirurgie II”, „Ortopedie” și „Urologie”. În prezent, în subsolul tehnic al clădirii care adăpostește aceste secții, mai au loc unele intervenții la rețeaua de apă și canalizare.

Pentru realizarea întregii investiții la secțiile amintite, Consiliul Județean Sibiu a obținut fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020, de aproximativ 20 milioane lei, la care se adaugă o contribuție proprie a instituției în cuantum de 4 milioane lei.

În plus, pentru lucrările de finisaj interior la secțiile „Chirurgie I” și „Ortopedie”, compania Romgaz a contribuit cu suma de 1,2 milioane lei, alăturându-se astfel eforturilor Consiliului Județean Sibiu de a crește calitatea serviciilor medicale în județul nostru.

În momentul de față, în întreaga secție „Chirurgie I” se fac lucrări de dezinfecție, urmând ca, după reautorizarea sanitară a spațiului, să fie reluată activitatea medicală.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*