În perioada 19–23 octombrie 2026, preșcolarii grădiniței și elevii școlii primare din Săcădate, structuri ale Școlii Gimnaziale Avrig, au participat la o serie de activități dedicate naturii, protejării mediului și valorificării tradițiilor locale.

Activitățile au fost organizate de prof. învățământ primar Menning Simona și prof. educație timpurie Drașovean Adriana, în colaborare cu directoarea Laura Crișan, și au fost adaptate vârstei copiilor, îmbinând învățarea cu jocul, creativitatea și bucuria de a fi împreună.

Săptămâna a început cu un picnic cu produse tradiționale românești și legume din grădinile proprii. Deși vremea nu a permis desfășurarea activității în livadă, copiii s-au bucurat de o atmosferă primitoare în sala grupei, descoperind gusturi autentice și importanța alimentelor locale.

Activitățile au continuat cu discuții despre reciclare și protejarea mediului, jocuri și competiții sportive, prin care copiii au învățat că grija față de natură și față de propria sănătate începe cu gesturi simple.

Un moment deosebit l-a reprezentat întâlnirea cu elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială Avrig, veniți la Săcădate împreună cu învățătoarea Cristina Carroli.
În cadrul unui atelier creativ dedicat toamnei, copiii au realizat ciupercuțe decorative din cofraje de ouă și crenguțe, transformând materiale reutilizabile în obiecte originale și învățând, prin practică, valoarea reutilizării.

Legătura dintre școală și comunitatea locală a fost consolidată și prin activitatea desfășurată în parteneriat cu doamna Anca Groza, de la Asociația Vatra Satului Săcădate.

Săptămâna se încheie cu o excursie la Castelul Vikingilor din Avrig, prilej de explorare, socializare și descoperire.

Prin toate aceste experiențe, copiii au avut ocazia să învețe într-un mod plăcut și apropiat de lumea lor, să colaboreze și să descopere frumusețea naturii și a comunității din care fac parte.

„Mulțumim doamnei director Laura Crișan, partenerilor implicați, părinților și tuturor celor care ne-au sprijinit în organizarea activităților.

Săptămâna Verde ne-a reamintit că educația prinde rădăcini atunci când învățăm împreună, iar grija față de natură începe încă din copilărie”.













