FOTO: Polițiștii și-au scos forțele la treabă. Razia s-a lăsat cu amenzi mari

La data de 21 iunie a.c., între orele 14,00 – 20,00, pe raza județului Sibiu s-a desfășurat o amplă acțiune pe linia creșterii gradului de siguranță a participanților la trafic, pe toate categoriile de drumuri. Sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, la acțiune au luat parte polițiști rutieri și de ordine publică sibieni, sprijiniți de către  polițiști rutieri din cadrul Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu-Vâlcea – Deva și din cadrul inspectoratelor de poliție județene Alba, Mureș, Brașov, Argeș, Vâlcea, Gorj și Hunedoara.

FOTO: IPJ Sibiu

Peste 750 de autovehicule au fost controlate, ocazie cu care s-au constatat 3 infracțiuni la regimul rutier și s-au aplicat 670 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe, 360, pentru conducere cu viteză peste limita legală.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost reținute 35 de permise de conducere, dintre care 23 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 4 pentru neacordare prioritate pietonilor, 2 pentru neacordare prioritate vehiculelor, 2 pentru conducere sub influența alcoolului și 4 pentru alte abateri.

De asemenea, au fost retrase 37 de certificate de înmatriculare.

În jurul orei 16,15, pe raza localității Blăjel, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 19 ani.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă șoferul a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 337 din Codul penal.

În jurul orei 19,00, pe DJ 142J, în localitatea Șeica Mică, polițiștii rutieri au depistat un localnic în vârstă de 28 de ani în timp ce conducea fără a avea acest drept, mopedul fiind neînmatriculat sau neînregistrat.

Având în vedere cele constatate, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*