Lucrările de modernizare a Parcului Cetății din Sibiu continuă, iar în această perioadă se intervine pentru amenajarea noilor alei de pe mal și pentru introducerea infrastructurii necesare iluminatului și viitoarelor bănci smart. Primăria Sibiu transmite că intervențiile sunt realizate cu utilaje de mici dimensiuni sau manual, pentru protejarea arborilor și a elementelor istorice din vecinătate.

sursa foto: Primăria municipiului Sibiu
Modernizarea Parcului Cetății a intrat într-o nouă etapă. Până în prezent, mobilierul urban existent a fost îndepărtat, iar arborii din parc au fost împrejmuiți pentru a fi protejați pe durata lucrărilor.
În aceste zile, echipele lucrează la săpăturile necesare pentru amenajarea noilor alei de pe mal. Acestea existau și până acum, însă erau neamenajate și aveau suprafețe din pământ. Totodată, sunt introduse cablurile pentru noul sistem de iluminat și pentru alimentarea băncilor smart care vor fi amplasate pe partea dinspre strada Cetății.

sursa foto: Primăria municipiului Sibiu
Lucrări realizate cu atenție, în apropierea patrimoniului istoric
Potrivit Primăriei Sibiu, intervențiile sunt realizate cu grijă, folosindu-se utilaje de mici dimensiuni sau lucrându-se manual acolo unde este necesar, astfel încât lucrările să afecteze cât mai puțin zona.
Un aspect important îl reprezintă monitorizarea arheologică permanentă. Un arheolog atestat urmărește lucrările, iar municipalitatea precizează că menține legătura cu Direcția Județeană pentru Cultură, având în vedere importanța istorică a zonei.
„Aceste lucrări au scopul de a face parcul mai atractiv, fără a afecta elementele istorice din vecinătate sau vegetația existentă”, transmite Primăria Sibiu.
Municipalitatea subliniază că intervențiile sunt adaptate caracterului istoric al zonei, cu atenție acordată atât patrimoniului construit, cât și spațiului verde.

sursa foto: Primăria municipiului Sibiu
Nu se taie arbori. Vor fi plantați alții noi
Unul dintre mesajele transmise de administrația locală vizează direct vegetația din parc. Primăria precizează că în cadrul proiectului nu se taie arbori, ci, dimpotrivă, sunt prevăzute plantări noi.
La finalul intervențiilor, suprafețele cu iarbă urmează să fie completate prin însămânțări, iar în jardinierele incluse în unele dintre noile modele de bănci vor fi plantate specii perene de mici dimensiuni.
Astfel, proiectul urmărește îmbunătățirea aspectului și funcționalității parcului, păstrând în același timp vegetația existentă.

sursa foto: Primăria municipiului Sibiu
Ce schimbări sunt prevăzute în Parcul Cetății
Modernizarea Parcului Cetății include mai multe intervenții menite să îmbunătățească atât aspectul zonei, cât și condițiile oferite sibienilor și turiștilor.
Printre lucrările planificate se numără:
- reabilitarea balconului dinspre bulevardul C. Coposu, situat deasupra monumentului lui Francisc I;
- amplasarea unui mobilier urban nou, adaptat caracterului istoric al zonei, dar cu funcționalități moderne;
- plantarea unor specii perene de mici dimensiuni în jardinierele integrate în anumite modele de bănci;
- modernizarea sistemului de iluminat public, inclusiv prin introducerea iluminatului arhitectural;
- amenajarea a două cișmele cu apă potabilă, prevăzute și cu boluri pentru animalele de companie.












