FOTO. Monument repus în valoare la Miercurea Sibiului

Patrimoniul cultural al județului e mai bogat, de câteva zile, cu un monument proaspăt reabilitat. Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din Miercurea Sibiului a îmbrăcat straie noi, în urma implementării unui proiect cu fonduri europene. Atestată documentar încă din secolul al XIII-lea, odată cu menţionarea localităţii, biserica redevine acum o emblemă strălucitoare a orașului, gazdă pentru diverse evenimente culturale, dar mai ales un obiectiv turistic minunat.

foto: Mesagerul de Sibiu

Demarate în toamna anului 2021, lucrările de reparații și conservare s-au încheiat, urmând ca monumentul să beneficieze acum de un plan de marketing cu acțiuni socio-culturale prin care să devină centru de atracție turistică. Obiectivul este de creștere a numărului de vizitatori de 8 ori, de la 80, în prezent, la 640 de vizitatori, anual. „Proiectul a început în 21 decembrie 2017 și se derulează încă, până în 31 iulie 2023. Lucrările au o valoare totală de 1.75 milioane de lei, fără TVA, și s-au derulat între 10 martie 2012 și 12 iunie 2023. Prin această investiție s-a urmărit creșterea atractivității turistice a zonei, prin punerea în valoare și utilizarea durabilă a obiectivului de patrimoniu și introducere acestuia acestuia în circuitul real și virtual. S-au realizat și servicii de digitizare a obiectivului. Mai urmează, practic, implementarea planului de marketing și proiectul, practic, va fi finalizat.“, a detaliat Elena Curcean, din echipa de management care se ocupă de implementarea proiectului.

foto: Mesagerul de Sibiu

foto: Mesagerul de Sibiu

foto: Mesagerul de Sibiu

foto: Mesagerul de Sibiu

foto: Mesagerul de Sibiu

Lucrările au vizat reabilitarea învelitorilor, tencuieli interioare și exterioare, refacerea instalațiilor electrice, inclusiv curenți slabi (paratrăznet), amenajări exterioare, pardoseli din cărămidă și lemn. „Constructorul și-a dat toată silința să respecte proiectul. Mă refer, în primul rând, la rectificările de acoperiș, țiglă și jgheaburile de colectarea apelor de ploaie care au condus la obținerea unor rigole de suprafață având în vedere că avem, cât de cât, o pantă în incinta bisericii, iar faptul că nu mai rămâne umiditate crescută la nivel de pereți se datorează și acestui fapt că punem rigole exterioare și nu facem alte improvizații care să îndepărteze apa. Mai departe, la capitolul lucrări de exterior, ar fi reparații la tencuieli, și bineînțeles la soclu, unde umiditatea și-a spus cuvântul, dar și la nivelul elementelor de tâmplărie, știind că sunt niște uși valoroase pe aripa de vest, care au fost recondiționate, și ca atare, biserica, acum pe interior, arată perfect, știind totuși că mai sunt unele intervenții de tip baroc la o biserică de tip gotic. Deci este un intermezzo de la gotic la baroc, un baroc medieval de tip transilvănean. La fel avem și partea de vest unde găsim niște elemente de baroc care au și fost puse în valoare de către arhitectul care a făcut documentațiile de execuție. Pot să mai amintesc intervențiile la nivelul pardoselilor, aici împrenă cu colegii de la Arheologie s-au făcut săpături arheologice amănunțite“, a explicat arhitectul Emil Crișan, angrenat în lucrări la biserici fortificate de circa 15 ani.

La rândul său, Friedrich Gunesch, secretarul general al Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice, a salutat finalizarea lucrărilor la termen și îndeamnă la conlucrare între comunitățile de sași, cele din oraș și din Germania, administrația locală și comunitatea existentă acum. „S-a terminat, a fost renovată și pusă în valoare încă o biserică, încă un monument, încă o cetate, pe lângă cele, în total, peste 30. Și totuși este o biserică deosebită aceasta din Miercurea Sibiului. Ca fiecare monument, este unic în felul său. Și de aceea credem că merită să investim, să încercăm să aducem acești bani, aceste fonduri europene, fără de care chiar nu se pot face lucrări de o asemenea amploare și de punere în valoare. Cred că importanța implicării în acest proiect de către conducerea bisericii este poate chiar și mai mare decât să mijlocească, să facă rost de fonduri suplimentare, pentru că întotdeauna costă mai mult. Noi trebuie să ținem legătura atât cu comunitatea mică, cea care mai este aici, trebuie să ținem legătura cu comunitatea mai mare de sași care sunt plecați în străinătate, majoritatea în Germania, să încercăm să-i aducem aici să se implice și ei în continuare, împreună cu această comunitate de unde au plecat din varii motive. Este de datoria noastră să ținem legătura cu UAT-ul, cu primăria din localitate și cu cealaltă comunitate din Miercurea Sibiului. Pentru că la o așa mică comunitate, cum este cea evanghelică, de confesiune augustană, este foarte important ca și ceilalți să înțeleagă că acest monument le aparține și lor. Și dacă reușim să creem această înțelegere ca ei într-adevăr să se identifice cu acest monument, atunci cred că avem șanse ca nu numai monumentul în sine să se păstreze pentru viitor, dar și folosirea lui ca un centru de cult, ca biserică în sine, folosirea lui pentru alte manifestări culturale, educative, turistice va fi garantată și va fi un succes. De aceea este datoria comunității locale, a Consistoriului Districtual, a Episcopiei de la Sibiu, să găsim căi și persoane care să se implică în administrarea bună a acestui monument.“, a subliniat Friedrich Gunesch.

foto: Mesagerul de Sibiu

Administrația locală, prin vocea viceprimarului Ioan Ludoșan, ia acum în calcul organizarea de evenimente aici, cu scopul de a crește interesul turiștilor pentru această frumoasă zonă. „Ne bucurăm foarte mult că s-au terminat lucrările la acest obiectiv, unul dintre cele mai importante obiective de cult de pe raza orașului. În zonă mai avem și alte obiective, un muzeu, dar astăzi atenția noastră este îndreptată spre Biserica Evanghelică. Arată foarte bine și sper că următorul obiectiv va fi Biserica Evanghelică din Dobârca. Sperăm că și acel obiectiv va fi pus în valoare și cu siguranță atunci orice vizitator va avea ce vedea, pe parcursul unei zile, în zona noastră. (…) Noi avem evenimente pe care le organizăm, în general, la muzeul pe care l-au pus la dispoziție Muzeului ASTRA, dar acum fiind terminat și acest obiectiv, cu siguranță, vom putea organiza evenimente și aici.”, a spus Ioan Ludoșan.

foto: Mesagerul de Sibiu

Lucrările au fost deosebite, fiind vorba despre reabilitarea unui monument care ascunde comori inestimabile. Pe o parte dintre ele le-a scos la iveală și a asigurat punerea lor în siguranță cercetător științific dr. Maria Țiplic, arheologul care a desfășurat cercetarea arheologică din interiorul și din exteriorul bisericii. „S-au găsit pavaje din cărămidă aparținând și de bazilica romanică și de faza gotică. Și barocă, binențeles, care coincide cu nivelul actual. (…) Ceea ce merită punctat, pe lângă faptul că biserica reprezintă un baroc clasic transilvănean, cercetările arheologice au evidențiat istoria acestui lăcaș de cult, una care începe în secolul al XII-lea, așadar are o vechime de 800 de ani. Forma inițială a fost una de tip sală, care, ulterior, în secolul al XIII-lea a evoluat la faza bazilicală, cu 3 nave. La finalul secolului al XV-lea a suferit o nouă modificare, prin care bazilica romanică a fost transformată parțial în stil gotic, elementele gotice putând fi văzute, parțial, în podul bisericii, dar și la portalul de sud. În secolul al XVIII-lea, după cum arată și inscripțiile de pe arcul de sud și de nord, a beneficiat de o extindere, o mărire a bisericii prin reconstrucția corului baroc“, a explicat dr. Maria Țiplic.

foto: Mesagerul de Sibiu

Bucuria finalizării lucrărilor la Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din Miercurea Sibiului a împărtășit-o și inginerul Sorin Lețiu, specialist în restaurare, reprezentantul firmei de construcții Euras SRL, cu o bogată experiență în domeniul reabilitărilor de acest gen. „Noi am fost implicați în acest proiect pe partea de execuție. Lucrările s-au derulat în mod corespunzător, sper ca beneficiarul să fie mulțumit de ceea ce s-a realizat aici. Mulțumesc echipei, celor care ne-au susținut, ne-au ajutat și sperăm că va fi o investiție care va fi spre mândria orașului Miercurea Sibiului.“, a transmis ing. Sorin Lețiu.

foto: Mesagerul de Sibiu

foto: Mesagerul de Sibiu

Proiectul „Lucrări de reparații, conservare și introducere în circuitul turistic la Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din Miercurea Sibiului, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, este implementat de către Biserica Evanghelică Miercurea Sibiului și are o valoare totală de cca 2,096 milioane lei (suma reprezentând valoarea totală a proiectului conform contractului), din care cca 2,028 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru.

Prin această investiție se urmărește creșterea atractivității turistice a zonei prin punerea în valoare și utilizarea durabilă a obiectivului de patrimoniu Ansamblul Bisericii Fortificate Miercurea Sibiului și introducerea acestuia în circuitul real și virtual. Obiectivele specifice ale proiectului vizează, pe de o parte, lucrări de reabilitare a ansamblului bisericii iar, pe de altă parte, digitizarea obiectivului de patrimoniu, precum și întocmirea și operaționalizarea unui plan de marketing cu acțiuni socio-culturale care să consacre obiectivul de patrimoniu în calitate de centru de atracție turistică și să conducă la creșterea numărului de vizitatori.

foto: Mesagerul de Sibiu

foto: Mesagerul de Sibiu

foto: Mesagerul de Sibiu

foto: Mesagerul de Sibiu

foto: Mesagerul de Sibiu

foto: Mesagerul de Sibiu

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*