FOTO Moment solemn la AFT Sibiu. Promoția 2023 „General Constantin Christescu‒100” a absolvit!

Astăzi, 27 iulie, pe platoul instituției, într-un cadru festiv și cu o încărcătură emoțională aparte, s-a dat citire ordinelor de acordare a primului grad de ofiţer pentru cei 305 absolvenți ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, promoția 2023, „General Constantin Christescu‒100”.

Foto: Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcesu” Sibiu
Reprezentanții fundaţiilor „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe-Purtătorul de Biruinţă”, „General Ştefan Guşă”, Asociației Internaționale „Pro Militari” și ai Secţiunii Militare a Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român‒ASTRA au oferit premii şi diplome de excelenţă șefului promoției 2023, student plutonier adjutant Robert-Marian Alixandrescu.
Comandantul Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii a acordat premiul „Comunicații Și Informatică-Conectat în Viitor” studentului sergent major Cosmin Andrei Grigoriță, cel care a obținut cea mai mare medie de absolvire din cadrul programului de studii de licență Inginerie și Management în Domeniul Comunicațiilor Militare.
Pentru cele mai bune rezultate obținute în cadrul programului de studii de licență Contabilitate și Informatică de Gestiune, studentului plutonier Iulian Marin Chivu i-au fost oferite premii și diplome de către directorul CEC Bank-Sucursala Sibiu.
De asemenea, în semn de apreciere pentru performanțele deosebite obținute în procesul de formare profesională și cercetare științifică, precum și pentru contribuția semnificativă avută la promovarea imaginii academiei la nivel național și internațional, rectorul academiei, domnul gl.bg.prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan, le-a oferit Premiul „Nicolae Bălcescu” studenților sergent major Sandra Cepișca și Bogdan Dragne.
În cadrul aceluiași eveniment, absolvenții promoției 2023 le-au înmânat colegilor din anul II «Cheia Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu». Două generații s-au aflat față în față, participând, astfel, la continuarea tradiției de transmitere a performanței, a calității și a disciplinei.
Felicitări

tuturor! Semper Una!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*