FOTO. Incendiu într-o gospodărie din localitatea Străjerișu. Flăcările s-au extins și la locuința învecinată

În această dimineață în jurul orei 04.30, pompierii Stației Agnita, au fost solicitați să intervină de urgență în localitatea Străjerișu, pentru stingerea unui incendiu. O anexă a unei gospodării a luat foc, iar flăcările s-au extins și la locuința invecinată.

Foto: ISU Sibiu

Pompierii s-au mobilizat cu două autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SMURD, împreună cu pompierii SVSU Iacobeni.

„Sosiți la fața locului au constatat că incendiul se manifesta generalizat la o anexă gospodărească de aproximativ 40 mp, fiind propagat și la acoperișul casei vecine, acoperiș care ardea generalizat pe o suprafață de aproape 200 de mp”, a declarat Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.

Pompierii au acționat pentru limitarea extinderii incendiului și la alte vecinătăți și pentru lichidarea acestuia.

„După aproximativ două ore de luptă cu flăcările pompierii au stins incendiul care a fost cauzat de scânteile mecanice produse de un utilaj (polizor) amplasat în apropierea materialelor combustibile și au salvat interiorul casei vecine.

Din fericire nu au fost înregistrate victime”, a conchis purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*