La data de 22 septembrie a.c., în intervalul orar 11:00 – 15:00, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au desfășurat, pe DN 1, o acțiune în sistem „Releu”, pentru prevenirea accidentelor de circulație și combaterea principalelor abateri la regimul rutier, cu accent pe nerespectarea regimului legal de viteză.

Foto: IPJ Sibiu
În cadrul acțiunii au fost organizate 7 filtre, dintre care 6 fixe și unul mobil, fiind angrenați 18 polițiști, dintre care 16 polițiști rutieri și 2 polițiști de ordine publică.
Pe parcursul activităților, polițiștii au efectuat 97 de testări pentru depistarea consumului de alcool și 3 testări pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 152 de sancțiuni contravenționale, dintre care 97 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 9 pentru neportul centurii de siguranță, 2 pentru încălcarea prevederilor O.G. nr. 37/2007 și ale Legii nr. 132/2017, iar 44 pentru alte abateri la regimul rutier.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 2 permise de conducere, au retras 15 certificate de înmatriculare, precum și 2 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Totodată, cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român Sibiu, au fost verificate din punct de vedere tehnic 16 autovehicule.

Foto: IPJ Sibiu
În cadrul acțiunii a fost constatată și o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale.
Activitățile au avut și o componentă preventivă, polițiștii distribuind conducătorilor auto 38 de materiale informativ-preventive, în scopul conștientizării acestora cu privire la importanța respectării regulilor de circulație.
Polițiștii rutieri sibieni vor continua acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, recomandând conducătorilor auto să respecte limitele legale de viteză, să poarte centura de siguranță și să adopte permanent o conduită preventivă și responsabilă în trafic.
Exemplu semnificativ:
La data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism care tracta o remorcă, autoturism condus pe DN 1, KM 296 + 300 M, de către un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din județul Brașov.
Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că numărul de identificare al remorcii nu corespunde cu cel înscris în documentele acesteia și pe plăcuța constructorului.

Foto: IPJ Sibiu
Astfel, la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de tractare a unei remorci neînmatriculate.












