FOTO: Comunitatea sibiană, mai aproape de conceptul de voluntariat

Asociația Diakoniewerk International a implementat prima ediție a proiectului ”Voluntariatul nu lasă pe nimeni în urmă” care s-a desfășurat în perioada mai-octombrie. Acest proiect a fost posibil cu sprijinul financiar acordat de către Primăria Municipiului Sibiu, care a alocat o finanțare în valoare de 10.000 de lei.

Proiectul a reprezentat o oportunitate de a aduce comunitatea sibiană mai aproape de conceptul de voluntariat, de a încuraja implicarea activă a tinerilor în sprijinirea persoanelor cu dizabilități și de a-și însuși noi abilități fiind alături de acestea în cadrul atelierelor de artă vizuală.

De asemenea, s-a încurajat expresia creativă prin culoare și imagini fotografice ca mijloc de stimulare a colaborării dintre voluntari și persoanele cu dizabilități.

Prin intermediul acestui proiect, s-a oferit un cadru propice pentru exprimarea artistică și dezvoltarea abilităților de comunicare, toate acestea într-un spirit de solidaritate și susținere reciprocă.

„Voluntariatul nu lasă pe nimeni în urmă” a inclus patru activități principale: atelier de pictură, atelier de fotografie, Povestea Voluntarului și Ghidul Voluntarului Sibian care lucrează cu persoane cu dizabilități.

Atelier de pictură– a fost un loc de inspirație și expresie artistică, unde, sub coordonarea artistului plastic Andrea Bernarth Doncuțiu și cu sprijinul voluntarilor, persoanele cu dizabilități au avut oportunitatea de a transpune pe pânză frumusețea peisajelor din jurul lor. Prin utilizarea culorilor și pensulelor, prin experimentarea creativă și prin realizarea unor opere de artă remarcabile, participanții au avut o experiență profundă, care a contribuit la dezvoltarea sentimentului de competență și la consolidarea stimei de sine.

Atelier de Fotografie- în cadrul acestuia, persoanele cu dizabilități au avut ocazia de a învăța arta fotografiei sub îndrumarea lui Ștefan Dragomir și cu ajutorul voluntarilor. Prin intermediul camerei de fotografiat, acești participanți au putut să-și exprime punctul de vedere unic asupra orașului Sibiu. Voluntarii au jucat un rol esențial în sprijinirea lor, contribuind la dezvoltarea lor artistică și creativă.

Finalitatea celor 2 activități a constat în deschiderea expoziției de artă cu titlul „Fragmente din Natură și Oraș” a tinerilor de la Asociația Diakoniewerk International, coordonată de Andrea Bernath. Vernisajul a avut loc la Centrul de Informare Turistică al Primăriei Municipiului Sibiu, marți, 10 octombrie 2023, la ora 17:00, iar expoziția a putut fi vizitată de doritori până în 18 octombrie.

A fost o celebrare a faptului că Sibiul este un oraș în care s-a găsit acel echilibru propice pentru un mediu de trăit și de creație cu adevărat special. Picturile au luat naștere în Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA” din Sibiu, în timp ce fotografiile au fost realizate în Parcul Tineretului și Parcul Cetății din Sibiu, sub îndrumarea artistului vizual Andrea Bernath, respectiv a fotografului Ștefan Dragomir, și cu sprijinul voluntarilor din proiect.

Povestea Voluntarului: Prin intermediul acestui atelier, atât voluntarii, cât și persoanele cu dizabilități au avut ocazia de a împărtăși experiențele lor în domeniul voluntariatului, inspirând astfel alți cetățeni să se implice în voluntariat. Această interacțiune a contribuit la creșterea motivației și a conexiunii dintre membrii comunității. Atelierul a fost moderat de doamna asistent social Floriana Prahoveanu, iar alături de noi i-am avut invitați pe Bratu Adrian, psiholog cu drept de liberă în practică, specialitatea psihoterapeut în psihodramă clasică, Seprodi Liliana-asistent social și Lupu Daniela- educator principal.

Redactarea unui ghid al voluntarului sibian care lucrează cu persoane cu dizabilități – Acest ghid oferă informații practice și sfaturi utile pentru voluntarii implicați în munca cu persoanele cu dizabilități, ajutându-i să ofere un sprijin mai eficient și empatic. Acesta a fost redactat de către echipa Diakoniewerk împreună cu voluntarii implicați în proiect, iar tehnoredactarea și ilustrațiile au fost făcute de către Chris Balthes. Ghidul va fi disponibil în curând pe pagina web a Asociației Diakoniewerk, până atunci puteți să îl consultați aici: https://issuu.com/diakoniewerk.ro/docs/pv_07

Ne simțim mândri că am putut contribui la promovarea voluntariatului în comunitatea noastră și să dezvoltăm abilități esențiale în rândul participanților. Suntem recunoscători Primăriei Municipiului Sibiu pentru sprijinul financiar acordat și pentru încrederea acordată acestui proiect. Componentă esențială a proiectului, voluntarii au fost cei prin a căror implicare persoanele cu dizabilități au putut să aibă parte de un suport asistat și continuu pe parcursul acestor ateliere, și cărora dorim să le mulțumim pentru tot ceea ce fac.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*