Deschis pentru prima dată în 2022, Complexul pentru sport și agrement Lacul Binder se redeschide din 1 mai pentru un nou sezon, odată cu creșterea temperaturilor. Acesta își deschide porțile pentru toate activitățile de timp liber pe care acest obiectiv le oferă.

sursa foto: Primăria municipiului Sibiu
„Ca să îți placă să locuiești undeva, trebuie să ai alternative pentru a-ți petrece timpul liber la tine în oraș. De aceea, pe lângă zecile de evenimente culturale și sportive care au loc în fiecare an și pe care noi le sprijinim financiar, am investit în reabilitarea Băii Populare, în crearea Complexului Lacul Binder și a Parcului Belvedere, în amenajarea de piste pentru biciclete și am deschis o bază sportivă nouă, iar anul acesta vom deschide Complexul Gușterland. Sibiul este un loc apreciat pentru calitatea locuirii și pentru modalitățile de petrecere a timpului liber, așa cum rezultă și din statisticile naționale. Îi invit pe sibieni să se bucure de toate acestea!”, spune Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu.

sursa foto: Primăria municipiului Sibiu
Cum vă puteți petrece timpul la Complexul Lacul Binder?
- Practicând sporturi nautice: schi nautic, wakeboarding, caiac și SUP. Instalația pe cablu poate fi utilizată atât de începători, cât și avansați. Echipamentele pot fi închiriate de la centrul din Complex, vestele de salvare și căștile de protecție fiind incluse în tarif. Chiar dacă, deocamdată apa este rece, costumul de neopren face posibilă practicarea acestor sporturi.
- O plimbare pe aleile din jurul lacului sau relaxare pe pontoanele de pe mal. Acestea sunt luminate, așa că puteți rămâne aici până mai târziu.
- La pescuit, dimineața sau seara. Tocmai pentru că apa lacului este curată, populația de pești se dezvoltă, făcând posibil și pescuitul.
- Volei și soare pe plajă. Deocamdată vremea nu permite înotul, dar puteți folosi plaja cu nisip pentru a sta la soare, pentru o partidă de volei sau pentru locul de joacă de pe mal. Când se mai încălzește, vă așteptăm și la înot și la locul de joacă plutitor – calitatea apei este testată o dată la fiecare 2 săptămâni, iar salvamarii vor fi prezenți în zonă, pentru siguranța dumneavoastră.
Începând cu 1 mai, Complexul va fi deschis de marți până duminică, între orele 10.00 – 20.00, dar pentru plimbări se va putea intra până la ora 23.00.

sursa foto: Primăria municipiului Sibiu
Tarifele pot fi consultate aici: https://laculbinder.ro/preturi/ . Pe site puteți face și programări, inclusiv să cumpărați un abonament pentru sporturile nautice. În luna mai, intrarea în Complex se face exclusiv prin poarta de pe strada Lacul Binder, urmând ca în lunile de vară să se deschidă și poarta dinspre str. Țiglari.

sursa foto: Primăria municipiului Sibiu

sursa foto: Primăria municipiului Sibiu

sursa foto: Primăria municipiului Sibiu











