Un tânăr de 23 de ani a murit după ce, în noaptea de miercuri spre joi, a intrat cu maşina într-un cap de pod, pe drumul judeţean 208P, în localitatea Dragomireşti, județul Neamț.
FOTO: ISU Neamț
În maşina marca BMW condusă de tânăr se afla şi o femeie de 38 de ani, care a fost grav rănită.
„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un tânăr de 23 de ani, din Dragomireşti, conducea un autoturism din direcţia Dragomireşti spre Bârgăuani, pe un sector de drum în curbă ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de pod şi un copac. Din nefericire, în urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto şi vătămarea corporală a unei femei de 38 de ani, pasager în acelaşi autoturism”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că tânărul nu deţinea permis de conduce pentru nicio categorie de vehicule.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
VIDEO Tunelul Momaia, supravegheat non-stop de 11 specialiști! Ce se întâmplă înainte de deschiderea circulației pe Autostrada Sibiu–Pitești
21/10/2026
Subprefectul USR Andra Albu pleacă de la Prefectura Sibiu: „Plec dintr-o funcție, nu din responsabilitatea pe care mi-am asumat-o față de oameni”
21/10/2026
Conflict violent la Dumbrăveni. Trei bărbați, între 21 și 42 de ani, reținuți după ce ar fi agresat un tânăr
21/10/2026
