FOTO: BLOCADA pe drumurile județului Sibiu

În ultimele 24 de ore, polițiștii sibieni au continuat activitățile specifice pentru asigurarea climatului optim de ordine și liniște publică și pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic, în cadrul acțiunii ”Blocada”.

FOTO: IPJ Sibiu

Polițiștii rutieri au acționat atât pe drumurile naționale și județene, cât și în localități și au acordat o atenție sporită prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor cu viteză peste limita legală admisă, dar și prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor de către șoferi aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Astfel, au fost oprite și verificate peste 200 de autovehicule, în urma neregulilor constatate fiind aplicate 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 40.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute 23 de permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

Pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor cu viteză peste limita legală admisă, polițiștii rutieri sibieni au acționat în sistem cascadă, în colaborare cu polițiștii rutieri din județele învecinate, ocazie cu care au fost depistați 25 de conducători auto care au încălcat regimul legal de viteză, în cazul a doi dintre aceștia fiind aplicată și măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.

În ceea ce privește conducerea sub influența alcoolului, în dimineața de 8 septembrie, în jurul orei 05,30, în municipiul Sibiu, pe strada Morilor, polițiștii sibieni au depistat un șofer a cărui testare alcoolscopică a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul în vârstă de 41 de ani, cetățean străin, a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Polițiștii sibieni continuă acțiunile.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*