FOTO. „Aveți-vă bine! Nu vă sfădiți!”. Două zile de neuitat la Aciliu

În zilele 1- 2 iulie 2023, în satul Aciliu, între orele 13.00-18.00, în mica piațetă din fața Bisericii satului, specificul gastronomic local și moștenirea culturală au fost prezentate turiștilor și localnicilor în cadrul celei de-a patra ediții a Festivalului Gusturi și Tradiții din Săliște, proiect cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu prin Agenda culturală și pentru dezvoltarea comunității și implementat de Primăria Orașului Săliște. Proiectul a fost inițiat în anul 2019 de Primăria Săliște, cu ocazia organizării activităților prilejuite de titulatura – Sibiu, Regiune Gastronomică Europeană.

Foto: Primăria Săliște

,,M-am bucurat nespus de frumusețea și energia bună din cadrul activităților prilejuite de ediția a IV – a a Sărbătorii Gusturi și Tradiții din Săliște, desfășurată sâmbăta și duminica trecută în satul aparținător Săliștei, Aciliu. Felicit întrega comunitate locală alături de Părintele paroh Florin Radu pentru căldura cu care s-a implicat în toate activitățile și adresez mulțumiri tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment și au arătat adevărata față și valoare a satului românesc, a cărui virtute definitorie este unitatea!” (Horațiu-Dumitru Răcuciu, Primar al Orașului Săliște).

Sărbătoarea tradițiilor locale este organizată pe principiul rotației, 1-2 zile, în câte un sat diferit din cele 9 sate care aparțin de orașul Săliște (reședința) – Aciliu, Amnaș, Crinț, Fântânele, Galeș, Mag, Săcel, Sibiel, Vale și are trei categorii principale de activități: GASTRONOMIE LOCALĂ, MEȘTEȘUGURI ȘI ATELIERE, PROGRAM ARTISTIC TRADIȚIONAL.

Ediția de anul acesta a fost una plină de culoare, lumină, bună vecinătate și multă căldură sufletească. Acilenii au deschis porțile satului și ale gospodăriilor lor pentru a sărbători așa cum se cuvine cei 85 de ani de la atestarea documentară a Bisericii satului, prin obiceiurile, portul și tradițiile locale și prin gastronomia specifică.

,,Slava Lui Dumnezeu pentru toate!

Cu ajutorul dumneavoastră am avut în micuțul nostru sat două zile de neuitat. Vă felicităm pe toți pentru tot efortul depus, mulțumindu-vă din inimă că ne-ați adus multă bucurie în suflet și nu în ultimul rând, ne-ați răsfățat cu preparatele culinare pregătite cu multă măiestrie și produsele tradiționale la care de asemenea s-a muncit foarte mult. Încă odată am dat dovadă că împreună am bucurat inimile tuturor celor care ne-au vizitat, aducându-le aminte de satul de altădată și că satul românesc nu o să moară niciodată. Vă mulțumesc tuturor și va adresez cu mare drag îndemnul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, pe care să-l împliniți și să-l respectați: <<Fiți pe pace!

Aveți-vă bine!

Nu vă sfădiți!>>” ( Părintele paroh Florin Radu – Parohia Ortodoxă Română Aciliu).

Acțiunea a fost organizată de către Primăria Orașului Săliște și Parohia Ortodoxă Română din Aciliu și cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu.

Detalii pot fi găsite pe pagina de Facebook a Primăriei Orașului Săliște (https://m.Facebook.com/primariasaliste/) și pe pagina de Facebook a evenimentului (https://m.Facebook.com/GusturisiTraditii/)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*