Cimitirul Eroilor din Dealul Dăii a găzduit miercuri, 9 septembrie, o ceremonie militară dedicată împlinirii a 110 ani de la eroicul Atac de noapte din Dealul Roșia (Rotenberg). Autorități, militari, veterani și tineri s-au reunit pentru a cinsti memoria ostașilor care și-au dat viața pentru țară.

sursa foto: Consiliul Județean Sibiu
Ceremonia militară a inclus dezvelirea unui însemn comemorativ dedicat celor 110 ani de la Atacul de noapte din Dealul Roșia, un moment solemn de reculegere și de omagiere a eroilor care au luptat pe aceste meleaguri.
În semn de respect și recunoștință pentru memoria militarilor căzuți, Consiliul Județean Sibiu a fost reprezentat de administratorul județului, Adrian Bibu, care a depus o coroană de flori din partea instituției.

sursa foto: Consiliul Județean Sibiu
„În spatele cifrelor și al paginilor de istorie au fost oameni, oameni cu familii, cu părinți, cu copii, cu planuri și cu speranțe. Astăzi avem datoria nu doar să îi comemorăm, ci și să înțelegem valoarea lucrurilor pentru care ei au făcut sacrificiul suprem: libertatea, pacea și unitatea țării. În numele Consiliului Județean Sibiu, aduc un omagiu militarilor Regimentului 48 Infanterie Buzău și tuturor eroilor care au luptat și s-au jertfit pentru România. Cinste memoriei lor!”, a transmis Adrian Bibu, administratorul județului Sibiu.
Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Comandamentul Garnizoanei Sibiu, Primăria Comunei Roșia și structurile militare. La ceremonie au participat reprezentanți ai autorităților publice, cadre militare, veterani și tineri.
Manifestarea a fost un prilej de reculegere, rugăciune și cinstire a trecutului istoric, readucând în atenție sacrificiul celor care și-au pierdut viața în lupta pentru România.
Memoria eroilor de la Dealul Roșia rămâne astfel parte din istoria locului și din datoria generațiilor de astăzi de a nu uita prețul plătit pentru libertate, pace și unitate.

sursa foto: Consiliul Județean Sibiu

sursa foto: Consiliul Județean Sibiu

sursa foto: Consiliul Județean Sibiu

sursa foto: Consiliul Județean Sibiu











