Fotbalul sibian, din nou în doliu. A murit Vasile Mihăilă, fost fundaș al Șoimilor Sibiu

Fotbalul sibian este din nou în doliu. Vasile Mihăilă, unul dintre fundașii de bază ai formației Șoimii Sibiu de la mijlocul anilor ’70, s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani, după o perioadă în care s-a confruntat cu probleme de sănătate.

(Redacția)

foto: facebook

Născut în anul 1946, Vasile Mihăilă a ajuns la Sibiu de la Universitatea Cluj și a devenit unul dintre jucătorii importanți ai echipei Șoimii Sibiu în anii ’70. A rămas în memoria celor care l-au cunoscut atât prin activitatea de pe teren, cât și prin seriozitatea și pasiunea cu care a continuat să slujească fotbalul sibian și după încheierea carierei de jucător.

Retragerea din activitatea competițională nu a însemnat și despărțirea de fotbal. Vasile Mihăilă a activat ca arbitru și antrenor, iar în paralel și-a desfășurat activitatea profesională în învățământ, fiind profesor de educație fizică și sport în mai multe unități de învățământ din Sibiu.

Ultimii ani ai vieții au fost însă marcați de probleme grele de sănătate. Dispariția sa lasă în urmă tristețe în rândul foștilor coechipieri, al oamenilor de fotbal și al celor care au iubit și continuă să iubească fotbalul sibian.

Vasile Mihăilă se alătură astfel unei lungi liste de nume importante din istoria Șoimilor Sibiu care au plecat dintre noi, printre care Gabel, Turlea, Liebhardt, Schwartz și Rusu. Foștii jucători ai generațiilor de altădată rămân însă parte din memoria fotbalului sibian și vor avea, pentru totdeauna, un loc special în inimile suporterilor.

Un ultim omagiu și sincere condoleanțe familiei” este mesajul transmis de foștii coechipieri de la Șoimii Sibiu, reuniți astăzi sub tutela Asociației Old-Boys Șoimii Sibiu.

Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu lui Vasile Mihăilă sunt așteptați luni, 17 august, de la ora 11:00, la Biserica de pe Bulevardul Mihai Viteazu din Sibiu, unde va avea loc ceremonia de înmormântare.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!